SERGIU NEDELEA, AMBASADORUL ASOCIAŢIEI SOMELIERILOR EUROPENI ÎN ROMÂNIA: "Promovarea vinului bun se face, la noi, ca în Evul Mediu - din gură în gură"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Frăţia Vinului / 6 octombrie 2014

"Remarcăm lipsa capitolului "promovare" din multe bugete sau cheltuirea ineficientă a unor sume imense în campanii cantonate în mentalitatea învechită de acum două decenii".

"Remarcăm lipsa capitolului "promovare" din multe bugete sau cheltuirea ineficientă a unor sume imense în campanii cantonate în mentalitatea învechită de acum două decenii".

Vinul românesc este promovat aleatoriu, "mult sub necesităţi şi mult sub posibilităţi", consideră Sergiu Nedelea, Ambasadorul Asociaţiei Somelierilor Europeni în România.

Domnia sa ne-a spus că, în ultimii ani, în România au apărut noi producători mici de vinuri "cel puţin interesante, unele chiar remarcabile".

"Din păcate, ei nu sunt vizibili pentru publicul larg. Despre ei află doar cercurile mici de pasionaţi ai vinului, iar promovarea se face ca în Evul Mediu - «din gură, în gură»", ne-a spus Sergiu Nedelea, subliniind că acest lucru se traduce prin lipsa unei prese specializate.

"O presă specializată este un imperativ al momentului, iar lipsa ei va frâna incontestabil dezvoltarea pieţei", spune specialistul, adăugând: "Producătorii se plâng că nu au bani pentru promovare. E drept, dacă luăm fiecare companie în parte, nu putem vorbi despre bugete de promovare suficiente. Dar au apărut asociaţii locale sau regionale şi se prevede deschideri noi de astfel de organizaţii. Cel mai elocvent argument este experienţa (şi) din acest an de la ProWein - Germania, unde producătorii noştri au avut din nou o vizibilitate redusă, dacă o comparăm doar cu cea a colegilor din Republica Moldova. Ca să nu mai vorbim de forţele viti-vinicole ale lumii. Vecinii noştri din Basarabia au demonstrat că se poate comunica eficient atunci când orgoliile sunt date la o parte şi când se acţionează unitar".

În opinia lui Sergiu Nedelea, sunt rare cazurile în care putem vorbi de strategii corecte de promovare, elaborate profesional, coerent şi consecvent, iar acestea apar la nivel individual, de producător: "În rest, cu părere de rău, remarcăm lipsa capitolului «promovare» din multe bugete sau cheltuirea ineficientă a unor sume imense în campanii cantonate în mentalitatea învechită de acum două decenii. Mă refer la taxe de listare în restaurante unde intră cine dă mai mult, nu neapărat cine face un vin mai bun, dar şi la «premierea» (de fapt mituirea) ospătarilor pentru a recomanda un anumit vin, indiferent că se potriveşte sau nu cu meniul. Mai avem prostul obicei să susţinem campanii de aşa-zise promoţii în tot timpul anului, cele de genul 2+1, dar nu numai. În lumea civilizată, aceste campanii se fac, de regulă, ori în timpul sărbătorilor de Paşte şi de Crăciun ori atunci când apare un produs nou, pentru a-l face cunoscut. La noi, întinderea lor pe tot parcursul unui an duce vinul respectiv în zona ieftină şi creează în mintea consumatorului impresia că, de fapt, acesta e preţul corect. Pe termen lung, nimeni nu are de câştigat: nici producătorul, nici consumatorul, nici vinul".

"Dacă statul ar susţine vinul ca fenomen naţional, ar câştiga direct, din taxele încasate"

Unii producători se plâng de puterea redusă de cumpărare a consumatorului român, iar acest lucru este şi nu este adevărat, susţine domnul Nedelea, apreciind: "Dacă vinul ar fi comunicat corect, sunt sigur că mulţi oameni ar alege calitatea şi nu cantitatea. Însă nu poţi avea aşteptări de schimbare radicală a situaţiei, atât timp cât nimeni nu se arată dispus să investească în mod corect şi constant în imagine. Producătorii aşteaptă statul, statul pasează responsabilitatea înapoi în curtea producătorilor, justificând (pe nedrept, zic eu) că interesul economic este al lor. Dacă statul ar susţine vinul ca fenomen naţional, ar câştiga direct, din taxele încasate, dar şi indirect prin aportul pe care vinul îl are în mod incontestabil în promovarea multor altor sectoare ale economiei".

Ca obstacol principal în piaţa vinului, somelierul Sergiu Nedelea aminteşte lipsa unei viziuni de ansamblu, a unei strategii naţionale: "Cei câţiva producători care se remarcă prin produs şi prin ceea ce fac pentru a-l vinde, devin «enclave» exotice în acest peisaj viti-vinicol".

"Prea puţine restaurante au înţeles să introducă somelierul în schema de personal ca angajat permanent"

Somelierii au rolul să promoveze vinul şi fac acest lucru în măsura în care sunt prezenţi în restaurante, magazine specializate şi wine-baruri. Doar că prea puţine restaurante au înţeles să introducă somelierul în schema de personal ca angajat permanent, susţine Sergiu Nedelea.

De asemenea, "prezenţa şi cunoştinţele unui somelier bine pregătit pot face diferenţa dintre formalism şi reuşită în cadrul evenimentelor de companie", mai spune Sergiu Nedelea, subliniind că mai există şi segmentul somelierilor de companie, care au, însă, dezavantajul că nu pot promova decât vinurile şi interesele unui singur producător.

Potrivit domniei sale, piaţa someleriei înregistrează o creştere, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ. "Avem din ce în ce mai mulţi somelieri, care sunt din ce în ce mai bine pregătiţi. Problema care rămâne este cea a asigurării locurilor de muncă în poziţiile pentru care au fost pregătiţi".

Domnul Nedelea ne-a vorbit despre mai bine de o mie de posesori de diplomă de somelier, adăugând că nu toţi profesează: "Diploma de certificare atestă numai parcurgerea primei etape. Dezvoltarea presupune o muncă continuă şi nu se încheie, practic, niciodată. Este o profesie cu multe provocări profesionale, o profesie în care mereu apare ceva nou".

Producătorii apelează ocazional la somelieri, pentru evenimentele de companie, potrivit domniei sale: "Restaurantele şi hotelurile nu ar trebui să apeleze la somelieri, ci să îi angajeze. Or acest lucru, din păcate, încă nu a devenit o obişnuinţă în reţeaua noastră HoReCa. Patronii şi managerii, din considerente de economie, preferă să aibă ospătari ceva mai şcoliţi, decât să aibă şi un somelier în schemă. Este o viziune greşită şi sunt convins că, în scurt timp, evoluţia pieţei o va corecta".

"Se impune dezvoltarea şcolilor de profil existente"

În linii mari, consumatorii de vin din ţara noastră au evoluat, fiind foarte mulţi oameni care ştiu ce doresc când se află în faţa raftului de vin din magazin sau când intră în restaurant, spune Sergiu Nedelea. Domnia sa apreciază, însă, că acest lucru nu este suficient: "Pentru o educaţie oenologică completă ar trebui incluse ore chiar în programele şcolare din liceu. Nu trebuie să fiţi surprinşi, pentru că avem exemplul de succes al Franţei. Iar vinul trebuie perceput corect, nu ca o băutură alcoolică, ci ca un aliment, ca partea spirituală a mesei, ca un suport de cultură. Generaţiile tinere trebuie să înveţe modul corect de abordare a vinului şi modul corect de comunicare prin vin".

În acelaşi timp, se impune dezvoltarea şcolilor de profil existente, dar şi introducerea unor criterii mai riguroase de selecţie a lor, opinează domnul Nedelea, apreciind că "vremea amatorismului a trecut".

Somelierul susţine că 2014 a fost "un an bun în vie, deci bun şi în pahar", nuanţând: "2014 a fost ploios, cu precipitaţii excesive pentru vie. Sunt unele vii total compromise, altele doar parţial. În ciuda tratamentelor, mana a făcut ravagii. În aceste condiţii, unii producători vor avea o recoltă mică, alţii deloc, alţii o vor completa cu vinuri de import, sau vor cumpăra struguri de pe piaţă".

Ţările către care vinurile noastre s-au îndreptat, în ultimul an, sunt cele din Asia, în special China, Hong Kong şi Japonia. La fel de interesantă este piaţa din SUA.

În ţara noastră există mai multe şcoli autorizate pentru formarea profesională a somelierilor, un curs de formare care include şi certificarea având o durată de 170 de ore. În alte state, cursul poate fi desfăşurat pe parcursul a trei ani. "Adevărata formare se face, însă, în foarte mulţi ani de muncă, nu într-un termen oarecare cât durează un curs sau altul", potrivit lui Sergiu Nedelea.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031