SEZONUL DE TOAMNĂ LA DNA Blocaj financiar la Primăria Capitalei

A.T.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 8 septembrie 2015

Arestarea primarului Capitalei, Sorin Oprescu, şi a directorului economic al primăriei a dus instituţia într-un blocaj financiar, potrivit viceprimarului Dan Darabont.

Domnia sa ne-a explicat, ieri: "În afară de primar, care este ordonator principal de credite şi de directorul economic, nimeni nu mai are drept de semnătură în Trezorerie şi nu se pot face plăţi mai mari de un milion de lei. Situaţia este gravă, întrucât trebuie făcute în aceste zile plăţile salariilor angajaţilor PMB, RATB şi RADET. Vorbim de circa 20.000 de oameni, iar multe dintre familii depind de acest salariu".

Viceprimarul Darabont ne-a mai spus că a avut, ieri, o discuţie cu Prefectul Capitalei, Paul Petrovan, căruia nu i-a parvenit de la Tribunal decizia privind arestarea preventivă timp de 30 de zile a lui Sorin Oprescu. Domnia sa susţine: "De îndată ce se comunică oficial arestarea, Prefectul poate dispune suspendarea acestuia şi Consilierii generali se pot reuni urgent pentru desemnarea primarului general interimar dintre viceprimarii actuali, respectiv eu şi Cornel Pieptea. Acum, ştim că Sorin Oprescu a contestat decizia arestării şi această contestaţie se judecă vineri. Nu ştim dacă Tribunalul aşteaptă sau nu soluţionarea contestaţiei sau ne va trimite decizia până vineri".

Viceprimarul Darabont a subliniat că situaţia Bucureştiului este una gravă şi este nevoie de un consens politic pentru a trece cu bine iarna. Domnia sa susţine că sunt multe probleme legate de funcţionarea RATB, RADET, salubrizare şi deszăpezire, fapt ce necesită, în opinia domniei sale, ca toţi consilierii şi partidele politice să lase patimile electorale la o parte şi să lucreze împreună pentru ca oraşul să funcţioneze bine. "Noua viziune asupra dezvoltării oraşului o va face viitorul primar. Mai sunt câteva luni până la alegeri", a completat viceprimarul.

În prezent, PNL deţine majoritatea în CGMB, în timp ce PSD are 13 consilieri din totalul de 54. Dan Darabont este viceprimar din partea PSD.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reţinut de procurorii DNA sâmbătă noapte, iar duminică noapte, cu puţin înainte de miezul nopţii, magistraţii Tribunalului Bucureşti au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele edilului, care a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei. Decizia nu este definitivă şi a fost contestată de Sorin Oprescu la Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit Mediafax, directorul economic al Primăriei, Mircea Octavian Constantinescu, a fost şi el reţinut, duminică seară, de procurorii DNA, în dosarul în care Sorin Oprescu este acuzat de luare de mită.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb