SEZONUL DE TOAMNĂ LA DNA / TĂRICEANU ŞI PONTA SAR ÎN APĂRAREA LUI OPRESCU: "Sistemul democratic parlamentar - înlocuit de unele instituţii de forţă ale statului"

A.S.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 8 septembrie 2015

Ponta: "Nu vă aşteptaţi să mă adaug hienelor care sar pe Oprescu"

Tăriceanu cere modificarea legii pentru "eliminarea abuzurilor unor magistraţi"

Liderul PMP Gelu Vişan a anunţat în august că Tăriceanu va fi arestat până pe 14 septembrie

Parlamentul trebuie să adopte măsuri legislative care să elimine neregulile şi abuzurile unor magistraţi şi interferenţa neavenită în actul de Justiţie a unor instituţii din afara autorităţii judecătoreşti, a declarat ieri preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, adăugând că nu este admisibil ca stabilitatea în funcţii înalte şi reputaţia politicienilor să atârne de declaraţiile vreunui denunţător aflat, eventual, în penitenciar şi care ar spune orice ca să mai scape din pedeapsă.

Reacţia domniei sale vine după arestarea lui Sorin Oprescu, dar şi după declaraţiile explozive ale liderului PMP Gelu Vişan, potrivit cărora preşedintele Senatului ar urma să fie arestat până în 15 septembrie.

Călin Popescu Tăriceanu susţine că sunt probleme semnalate de politicieni, dar mai ales de magistraţi şi avocaţi în cadrul unor întâlniri organizate de Biroul Permanent al Senatului în lunile mai şi iunie: "Cazul Rarinca şi nenumăratele procese pierdute de statul român la CEDO stau mărturie în acest sens. Sprijinul din partea altor partide pentru acest demers a fost firav. Unii sunt complici şi alţii sunt timoraţi".

În opinia preşedintelui Senatului, politicienii care se bucură atunci când un adversar politic, chiar nevinovat, ajunge prin dosarele DNA ar trebui să se gândească că abuzurile unor magistraţi s-ar putea repeta şi în cazul aliaţilor politici.

În aceste condiţii, Călin Popescu Tăriceanu invită toate partidele parlamentare la masa negocierilor pentru adoptarea unui program legislativ de urgenţă pentru soluţionarea gravelor probleme din Justiţie.

Preşedintele Senatului susţine că lupta anticorupţie trebuie continuată, precizând însă: "Am în ultima vreme sentimentul că sistemul democratic parlamentar, care ar trebui să conducă ţara, a fost practic înlocuit de unele instituţii de forţă ale statului, ceea ce este inadmisibil".

În opinia lui Călin Popescu Tăriceanu, partidele au obligaţia să soluţioneze urgent problemele Justiţiei pentru refacerea echilibrului dintre puterile statului, pentru controlul reciproc al acestora şi pentru stabilitatea democratică a ţării.

Călin Popescu Tăriceanu mai spune că există tot felul de nepotriviri în derularea acţiunilor DNA care au dus la arestarea preventivă a primarului Capitalei: "Flagrantul nu a fost flagrant, aparatul de bruiere a telefoanelor nu a fost găsit, dacă DNA a întocmit de doi ani dosare penale pe numele lui Oprescu, pentru ce a aşteptat atât, dacă Oprescu a luat mită 1 milion de euro în mai multe tranşe, aşa cum declară un denunţător aflat în cercetare penală, din nou, de ce a aşteptat DNA atâta vreme? Cum de fostul preşedinte şi camarila sa nu prea sunt deranjaţi de DNA şi îşi fac planuri să revină la putere? Dar nu acesta e rolul meu şi, după cum se ştie, m-am pronunţat în nenumărate rânduri împotriva telejustiţiei, împotriva presiunilor mediatice care anulează practic prezumţia de nevinovăţie. Ce să mai facă un judecător, când suspectul e deja condamnat de presă şi mai ales de opinia publică, profesionist manipulată spre o anumită concluzie?"

La jumătatea lunii august, liderul PMP Gelu Vişan a făcut câteva declaraţii explozive, anunţând că preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu, ar urma să fie arestat de DNA până pe 15 septembrie.

"Prin arestarea lui Călin Popescu Tăriceanu, DNA urmăreşte înlăturarea lui Victor Ponta de la conducerea Guvernului", a spus Gelu Vişan, care a menţionat că Direcţia Naţională Anticorupţie are în lucru şi un dosar "Presa", pentru toţi cei care l-au criticat în ultima vreme pe preşedintele Klaus Iohannis.

Gelu Vişan a precizat la România TV: "Se pregăteşte de către DNA un dosar şi se discută în mediile politice foarte mult de arestarea domnului Tăriceanu. Dacă DNA, văzând că nu-i merge cu Victor Ponta, încearcă ceva împotriva lui Tăriceanu, înseamnă că face politică în acest moment, ceea ce nu este în regulă. Cererea de arestare ar urma să se facă în toamnă. Dacă va fi aşa, înseamnă că ori eu am informaţii din interiorul DNA, ceea ce nu e cazul, ori DNA e implicat în lupta politică. Dacă se întâmplă aşa, e cel mai grav atentat împotriva democraţiei din ultimii 25 de ani".

La rândul său, premierul Victor Ponta s-a declarat ieri uluit de arestarea lui Sorin Oprescu, afirmând că are de la televizor toate informaţiile despre caz şi că nu se va adăuga "corului de şacali şi hiene care sar acum" pe Oprescu. Premierul a anunţat că nu va spune nimic rău de primarul Capitalei.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Potrivit selectiei de articole publicate in ziarul Bursa de azi, 8 septembrie 2015, reusita DNA in a surpinde in flagrant delict un primar mafiot aduce societatii romanesti exclusiv neajunsuri: blocaj financiar, transfer suspendat, rating in scadere. Sunt patru articole, toate in aceasta directie. Succese in a face aerul macar respirabil, yok, nema! Martori ca este asa, ziarul ni-i mai si prezinta pe inaltii demnitari Calin Popescu Tariceanu, Victor Viorel Ponta si Gelu Visan. Aferim!

    1. Chiar ca n-ai înțeles nimic

    d-le Ponta, nu va grabiti in a poza drept pacifist pt ca nici n-ati avea alternativa. Corb la corb nu-si scoate ochiul. Nici nu puteati sa fiti in alta tabara decat in ceea in care e si Tariceanu.

    stabilitatea in functii inalte ,adica hotie garantata de pozitia de inalt demnitar!!ti se umple gura cand spui inalt demnitar , taricene, dar sunteti niste gunoaie,care faceti mai mult rau romaniei decit tiganii din paris , londra

    1. chiar este asa complicat de inteles!!! noi parlamentari suntem ,aici pt ca asa a decis populatia(deci oameni au votat pt ca sunt de acord cu tot ce am facut pina acum si ce vom face in continuare) cine nu este de acord cu majoritatea populatiei poate sa plece sa culeaga capsuni pe alte meleaguri.

    Oprescu a gasit o puga cu 25000 de euro in buncaru de acasa si se indrepta spre sediul politiei sa o depuna spre a fi gasit pagubasul nefericit iar dna la arestat !

    Probabil ia adus vreo drona de la DNA. 

    avocatu spune prostii cum ca mergea sa-si plateasca impozitu ca primaru ! 

    Primaru e alb si curat ca fundu unui tuci ce a stat la foc cativa ani buni !

    Primaru de la 6 cand urmeaza ? 

    Sau pisicu SI sacalu nu pot canta in vor

    . Invompatibilitate de caracter 

    Tare frica ii este lui Tariceanu de justitie si prea apara cu indarjire infractorii din parlament (fara majuscula ca nu e cazul). Cu siguranta se stie cu "musca pe caciula" si chiar a facut multe mizerii de-a lungul carierei pentru care merita din plin un loc la puscarie

    Referitor la declaratia stupida a lui Ponta, ii precizez ca nu hienele s-au aruncat asupra lui oprescu ci caracterul lui mizerabil de hot titrat si fiu de securist Ceausist il devoreaza. Mai bine faceti curatenie in parlament si in partidele voastre politice care gem de infractori ce si-au cumparat imunitatea via mandatele de alesi, prin cotatizatii la partide.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb