SFÂRŞITUL JOCULUI DUPĂ DEUTSCHE BANK ŞI CITIGROUP Au mai rămas doar "elicopterele" şi interzicerea banilor în formă fizică?

Dobânzile zero şi trilioanele tipărite în ultimii ani nu au readus economia globală pe traiectoria promisă de creştere. Indicatori fundamentali, precum dinamica investiţiilor, se află încă sub nivelul anterior crizei, după cum scrie Reuters.

"S-au transformat bancherii centrali din eroi în spectatori?", se întreabă autorii unui articol de la agenţia de ştiri, care scriu că "aceştia se confruntă cu o dilemă - fie se bazează mai mult pe politicieni pentru stimularea creşterii sau se angajează într-o nouă rundă de experimente".

Ce va urma? O nouă rundă de experimente, desigur, deoarece politicienii nu ştiu, dar nici nu doresc, să facă altceva în afara "stimulării" prin creşterea datoriilor.

Bineînţeles că perpetuarea unor astfel de măsuri disperate nu face decât să amâne la nesfârşit declanşarea reformelor structurale.

Mai mult, gradul actual de distorsionare a pieţelor şi economiilor face imposibilă aplicarea unor planuri guvernamentale în acest sens.

De ce? Pentru că orice economie naţională este un sistem complex, populat, în primul rând, de actori umani mânaţi de propriile interese, dorinţe sau visuri, care se află într-o evoluţie continuă.

Un loc aparte în acest sistem îl ocupă antreprenorii, cei care sunt gata să deschidă din mers capota "motorului" economic pentru a-l face să meargă mai bine, mai rapid, mai eficient.

Doar la acest nivel apar adevăratele reforme structurale, iar guvernelor nu le rămâne decât să elimine piedicile din calea lor, piedici care deseori sunt prezentate drept "centuri de siguranţă" pentru anumite industrii sau segmente sociale.

Guvernele nu pot, de fapt, să realizeze reformele structurale, pentru că acestea nu sunt simple obiective ale unor planuri cincinale, ci procese aflate mereu în derulare pe calea dezvoltării economice.

Eşecul politicilor monetare ultrarelaxate din ultima decadă, care au culminat cu trecerea la dobânzi zero şi relaxare cantitativă, a devenit tot mai clar de ceva timp, iar "puterea" marilor bănci centrale este pusă tot mai des sub semnul întrebării.

Zerohedge a preluat de curând o analiză de la Deutsche Bank, unde Jim Reid evaluează etapele ultimei faze a scenariului "redresării" din ultimii ani. "Sistemul a căzut în 2008/2009 şi, în loc să permită curăţarea sa prin intermediul distrugerii creative, factorii decizionali s-au angajat în susţinerea sa agresivă", scrie Reid.

Spre deosebire de opiniile recente, cu privire la intrarea băncilor centrale într-o "eră a impotenţei", analistul de la DB consideră că această "eră" a început mai demult, iar acum instituţiilor monetare nu le-a mai rămas decât "menţinerea politicii ultrarelaxate şi cumpărarea activelor financiare cu bani proaspăt tipăriţi".

"A venit vremea ca bancherii centrali să ceară ajutor", scria recent şi Bloomberg, într-un articol care prezintă propunerea lui Steven Englander, director în cadrul Citigroup, de lansare a unei "fuziuni la rece" între politicile de relaxare fiscală şi monetizarea directă a datoriilor guvernamentale, fenomen echivalent cu lansarea "banilor din elicopter", despre care scria Ben Bernanke în 2002.

Propunerea are la bază ideea stimulării cererii agregate prin lansarea programelor de investiţii guvernamentale, mai ales în infrastructură, care vor amorsa un cerc economic virtuos. Din păcate şi aici există limite, nefiind nevoie de reducerea la absurd pentru a demonstra că singurul rezultat va fi consumul "gratuit" al unor resurse reale. Spre deosebire de "puterea" nelimitată a tiparniţelor, în lumea reală există limitări fizice, iar crearea bunăstării din nimic nu poate continua la infinit, mai ales dacă autostrăzile se fac după "reţeta" noastră.

"Considerăm că jocul se va sfârşi atunci când se va declanşa o nouă recesiune globală, iar lumea QE şi a dobânzilor zero va fi reevaluată", mai scriu analiştii de la Deutsche Bank.

Ceea ce se întâmplă în marile economii emergente arată că ne apropiem rapid de acest deznodământ. Financial Times scria recent despre ieşirile masive de capital de pe pieţele emergente şi despre desfiinţarea, pur şi simplu, a unor fonduri de investiţii dedicate acestora.

"Este tot mai evident că pieţele emergente au fost prinse într-o nouă bulă a creditării, ale cărei consecinţe vor destabiliza puternic economia globală", scrie şi Gillian Tett în FT.

Din păcate, băncile centrale şi guvernele vor căuta orice mijloc pentru a trage de timp până la "sfârşitul jocului".

Unul dintre acestea este interzicerea banilor în formă fizică, justificată prin numeroase "beneficii" mai mult decât îndoielnice (n.a. vezi şi articolul "Eliminarea banilor fizici, un pas uriaş pe calea societăţii totalitare perfecte", BURSA, 22.05.2015).

În urmă cu mai puţin de două luni, într-un editorial nesemnat, Financial Times prezenta cea mai recentă "salvă" propagandistică a cazului pentru retragerea banului fizic, numindu-l "o altă relicvă barbară". Articolul nu aminteşte nimic despre "suveranitatea consumatorului" sau despre declaraţia relativ recentă a unui membru al conducerii executive a Bundesbank, Carl-Ludwig Thiele, în opinia căruia "agenţiile guvernamentale nu au dreptul să dicteze cetăţenilor cum ar trebui să plătească".

Financial Times s-a dovedit un deschizător de drumuri pentru declaraţia lui Andrew Haldane, economistul-şef al Băncii Angliei, de la mijlocul lunii trecute (n.a. "How low can you go?", discurs în faţa Camerei de Comerţ din Portadown, Irlanda de Nord, 18.09.2015).

În faţa ameninţării unei noi recesiuni, "cea mai radicală şi mai durabilă opţiune este trecerea la dobânzi negative", a precizat Haldane, dar în condiţiile eliminării banilor fizici, pentru că altfel eficienţa "măsurii" ar fi nulă.

Nu ştiu cum este definit "furtul calificat" în alte legislaţii, dar la noi are printre caracteristici "furtul săvârşit într-un mijloc de transport în comun". Varianta sa gravă, tâlhăria, reprezintă "furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra".

Dacă o "persoană" impune alteia o "dobândă negativă" în autobuz, atunci este furt calificat. În condiţiile în care ar fi generalizată eliminarea banilor fizici, atunci autorităţile reduc puterea de cumpărare a cetăţenilor prin aplicarea dobânzii negative, iar aceştia nu au puterea de a se apăra. Adică avem de-a face cu tâlhăria.

Printr-o ironie amară, probabil neintenţionată, titlul ales de Andrew Haldane pentru discursul său mai are un înţeles în limba engleză, pe lângă cel evident, care se referă la "descoperirea" limitei inferioare a dobânzilor stabilite de băncile centrale: "până unde poţi să te cobori?" sau "cât de josnic poţi să fii?".

Oare cât de josnici pot fi cei care propun aşa ceva, doar pentru că ideea lor de planificare economică şi monetară s-a dovedit falimentară?