După două şedinţe la rând cu peste 100 de contracte, premieră pe anul în curs, în ultima şedinţă a săptămânii trecute s-a înregistrat un recul firesc. Chiar şi aşa, rezultatul a fost unul mai bun decât majoritatea şedinţelor din ultimele patru luni, datele de la finalul zilei de vineri indicând 63 de contracte având o valoare de 683.502 lei. Per total, în cele cinci şedinţe din perioada 5-9 decembrie, numărul contractelor futures încheiate la bursa sibiană s-a ridicat la 349. Practic, în doar o săptămână, volumul a ajuns la jumătate faţă de luna anterioară, indicând un apetit speculativ mai ridicat, ceea ce pune Sibex într-o poziţie favorabilă pentru a atinge pragul de 1000 de contracte pentru prima dată după cinci luni. Sigur, deşi vorbim de o creştere, lichiditatea continuă să fie extrem de modestă faţă de ceea ce ar trebui să ofere o bursă de derivate, o condiţie esenţială pentru generarea unei lichidităţi normale fiind ca ritmul de îmbunătăţire a volumului să crească constant, bazat pe atractivitatea şi calitatea produselor şi nu doar conjunctural, în funcţie de pieţele externe.
La capitolul produse, şedinţa de vineri, 9 decembrie, a indicat menţinerea derivatelor pe Dow Jones şi aur în centrul atenţiei participanţilor. Derivatul pe indicele Dow Jones a totalizat 33 de contracte, dintre care 15 pe scadenţa din această lună şi 18 pe scadenţa martie 2017. Pentru termenul scurt, DEDJIA 16L a crescut cu 118 puncte în raport cu "start of day price"(1) şi a închis la 19.742 de puncte, fiind stabilit un nou record istoric al cotaţiei futures a indicelui la bursa sibiană, pe fondul creşterilor spectaculoase de pe Wall-Street. Pentru martie 2017, DEDJIA 17C a închis la 19.688 de puncte, după o depreciere de 35 de puncte faţă de "start of day price". "Speculaţiile că politicile lui Donald Trump vor impulsiona economia SUA suficient pentru a rezista la efectele ridicării ratei dobânzii au crescut încrederea consumatorilor la cel mai bun nivel din aproape doi ani. În acelaşi timp, este de aşteptat ca politica recentă a Băncii Centrale Europene să conducă la reducerea costurilor de împrumut pentru bănci, de aici doza de optimism de pe pieţe", a explicat un consultant financiar.
Şi prezenţa simbolului GOLD 16La fost una destul de consistentă, derivatul pe uncia de aur pe scadenţa decembrie totalizând 30 de contracte. Participanţii au estimat uncia la 1.163,5 USD, cotaţie în scădere cu 12,6 USD faţă de "start of day price".
Sesiunea de vineri a fost, totodată, una de scadenţă pentru unele derivate valutare, mai exact contractele futures EUUSR16L, EUCHR16L, EUGBR16L, EUJPR16L, GBUSR16L.
(1)preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi care reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare