SIBEX Apreciere spectaculoasă a cotaţiei Prodplast Imobiliare

S. N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 24 iulie 2014

Pentru a doua şedinţă la rând piaţa spot Sibex a atras atenţia prin tranzacţiile cu acţiunile Prodplast Imobiliare, derulate pe sistemul alternativ de tranzacţionare administrat de operatorul de piaţă. La ora 17.00, numărul acţiunilor PPLI tranzacţionate era de 29.059 iar evoluţia pozitivă era una spectaculoasă. Cotaţia unei acţiuni se aprecia cu aproape 25% (n.a. - 24,96%), fiind cotată la 8,91 lei. La începutul lunii în curs, acţiunea PPLI valora 5,7 lei, astfel că investitorii care au cumpărat aceste titluri se pot lăuda că au făcut o adevărată afacere, pe fondul creşterilor din ultimele două şedinţe.

Pe segmentul futures, după prima jumătate a şedinţei, lichiditatea pieţei era însă una în scădere comparativ cu ziua precedentă, pe acelaşi interval orar. Speculatorii au tranzacţionat mai reţinut şi, până la ora 17.00 numărul contractelor realizate era de numai 270 cu o valoare de 4,1 milioane lei.

După şapte ore de tranzacţionare, diferenţele între primele două produse din topul realizat pe criteriul lichidităţii nu erau mari, "lupta" ducându-se între DEDJIA_RO şi EUR/USD_RON. Cele mai mari şanse la prima poziţie le avea totuşi derivatul pe indicele Dow Jones care, pe scadenţa septembrie, totaliza 138 de contracte. "Jucătorii" pariau pe scăderea preţului indicelui, cotaţia înregistrată la ora 17.00 depreciindu-se cu 18 puncte, la 17.015 puncte. Şi pe piaţa de la New-York, indicele Dow Jones se deprecia, dar nu foarte agresiv, o revenire fiind posibilă pe fondul influenţei publicării rezultatelor financiare ale unor companii.

Pe segmentul valutar, pentru simbolul EUR/USD_RON, scadenţa septembrie numărul contractelor era de 115 iar cotaţia euro creştea extrem de timid cu 0,01%, la 1,34680 USD. Evoluţia cotaţiei în prima parte a zilei fost una mixtă, după ce marţi moneda unică a pierdut 0,55% în raport cu dolarul. Pentru scadenţa decembrie euro staţiona la 1,3499 USD, iar volumul era foarte redus: doar 3 contracte.

Pentru celelalte produse interesul jucătorilor era de asemenea foarte scăzut.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.00

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb