SIBEX Cotaţia futures a Dow Jones, încă sub ameninţarea scăderilor

S. N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 15 ianuarie 2016

După ce ziua de miercuri 13 ianuarie a fost una cu ghinion pentru participanţii cu poziţii pe cumpărare pe derivatul care are ca activ indicele Dow Jones, nici şedinţa de joi 14.01 nu se anunţa una favorabilă din această perspectivă după prima sa jumătate. Pe de altă parte, la ora 17.15 se consemnau 40 de contracte cu o valoare de 642.644 lei, volumul fiind deja aproape de nivelul din întreaga sesiunea anterioară. Cotaţia futures a Dow Jones nu dădea semne că ar putea recupera consistent din pierderi. DEDJIA 16C era singurul produs tranzacţionat, iar cotaţia sa era estimată la 16.089 puncte, în minus cu 121 puncte faţă de de preţul de referinţă pentru deschiderea şedinţei de tranzacţionare (1) (start of day price), stabilit de grecii de la ATHEX Clear la 16.210 de puncte. În raport cu cotaţia de la închiderea şedinţei anterioare valoarea Dow Jones se situa totuşi uşor în teritoriu pozitiv, cu o apreciere de numai 14 puncte. La NYSE, deschiderea penultimei şedinţe a săptămânii a fost una uşor pozitivă, în contextul în care petrolul a continuat să crească, dar şi pe fondul rezultatelor bune anunţate de JPMorgan, care au stimulat creşterea acţiunilor din sectorul bancar. Cu toate acestea, după peste o oră de la startul sesiunii de pe Wall-Street, indicii reprezentativi americani se reîntorseseră în teritoriu negativ, semn că ameninţarea unei noi şedinţe "roşii" încă plutea asupra pieţei de la New-York şi, implicit, asupra cotaţiei futures a Dow Jones de la Sibiu.

Pe segmentul spot administrat de bursa sibiană participanţii nu au dat semne de.viaţă, contorul de lichiditate rămânând pe poziţia zero pînă la ora 17.15.

(1) Start of day price" este definit ca preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare, după caz, care este stabilită de către SIBEX pentru fiecare instrument financiar derivat în parte şi agreată în prealabil de ATHEXClear. "Start of day price" este diseminat şi disponibil în sistemul de tranzacţionare pentru fiecare instrument financiar în parte.

(2) Pe piaţa spot Sibex închiderea şedinţei are loc la ora 18.00

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.15

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb