După volumul slab consemnat în prima şedinţă a lunii, când participanţii de pe piaţa Sibex au încheiat 19 contracte, sesiunea de marţi părea una ceva mai bună. La ora 17.30 numărul contractelor înregistrate era de 21, iar valoarea tranzacţiilor se situa la 227.972 de lei. Mai interesant era că aceste totaluri se conturaseră după tranzacţionarea unui singur produs: derivatul pe cursul de schimb euro/dolar, care urmăreşte paritatea dintre euro si dolar pe scadenţa din această lună. Totuşi lipsa din statistici a derivatului de Dow Jones era resimţită, tranzacţionarea acestuia putând duce volumul la un nivel mai bun. Eventualitatea ca participanţii să încheie câteva contracte şi pe acest produs era însă deschisă pentru partea secundă a zilei, pe fondul influenţei de pe pieţele din SUA. "Iată că momentul în care derivatul pe Dow Jones nu e tranzacţionat nu mai atârnă aşa de greu în rezultatul Sibex, întrucât avem perechea euro/dolar, capabilă să creeze un mic interes speculativ. Problema este la celelalte produse, care nicidecum nu dau semnale că ar putea fi o soluţie pentru jucători", explică un analist financiar.
Conform datelor de la ora menţionată, euro era cotat la 1.0855 dolari, în minus cu 0,16% comparativ cu preţul de referinţă pentru deschiderea şedinţei[1], cifrat la 1,0872 USD. Comparativ cu închiderea de luni, euro pierdea 0,26%
Pe segmentele derivate pe mărfuri şi derivate pe acţiuni nu se specula pe niciun simbol, iar piaţa spot administrată de Sibex era şi ea ignorată cu desăvârşire.
[1] "Start of day price" este definit ca preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare, după caz, care este stabilită de către SIBEX pentru fiecare instrument financiar derivat în parte şi agreată în prealabil de ATHEXClear. "Start of day price" este diseminat şi disponibil în sistemul de tranzacţionare pentru fiecare instrument financiar în parte.
Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.30