În şedinţa de la mijlocul săptămânii volumul de contracte futures a coborât din nou la un nivel mai mult decât îngrijorător pe piaţa Sibex, în condiţiile în care, după mai bine de jumătate de şedinţă, se înregistrau doar 11 contracte, iar valoarea tranzacţiilor se ridica la numai 126.705 de lei. În condiţiile date, previziunile pentru partea a doua a zilei nu arătau deloc bine, cu atât mai mult cu cât nici în primele două zile ale săptămânii evoluţia de după deschiderea pieţei americane nu a rupt gura târgului, deşi evoluţiile de peste ocean au fost cel puţin interesante, dacă nu chiar motivante pentru un speculator înrăit.
Conform datelor de la ora 17:30, singurele produse tranzacţionate pe piaţa sibiană erau derivatul pe indicele Dow Jones cu scadenţa martie, identificat prin simbolul DEDJIA 15C şi derivatul pe preţul petrolului de tip Light Sweet Crude, tot pe scadenţa martie, identificat prin simbolul OILSC 15C. Cele două totalizau 6, respectiv 5 contracte.
Cotaţia futures de la Sibex a Dow Jones pentru scadenţa din primăvară era de 17.425 de puncte, foarte aproape de preţul de referinţă pentru deschiderea şedinţei de tranzacţionare(-), stabilit de ATHEXClear la 17.437 de puncte. Se contura astfel o evoluţie "verde", cotaţia apreciindu-se cu 125 de puncte faţă de închiderea de marţi. Lipsa de implicare a jucătorilor indica însă o stare de neîncredere în direcţia pozitivă. Şi pe piaţa americană se prefigura o zi pozitivă, după ce Apple Inc a anunţat un profit-record, care a determinat o creştere "raliu" a acţiunii. De creşteri importante beneficia în acelaşi timp şi acţiunea Yahoo! Inc, astfel că se înregistra un climat propice aprecierilor. Cu toate acestea, reacţia speculatorilor futures întârzia să apară pe piaţa sibiană, care pare să nu mai răspundă nici la stimulii externi.
Pentru OILSC martie cotaţia era de 44,86 de dolari/baril, în scădere atât faţă de preţul de referinţă, cât şi faţă de cotaţia de la închiderea şedinţei anterioare.
(-)preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi care reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare.
•
Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17:30.