În penultima şedinţă a săptămânii, majoritatea cotaţiilor futures au avut o evoluţie pe creştere în prima jumătate a zilei. Pentru Dow Jones şi euro s-a menţinut direcţie înregistrată miercuri în vreme ce pentru DESIF5 a fost vorba de o revenire pe plus. În schimb, aurul a continuat să se deprecieze. Speculaţiile realizate până la ora 15.00 s-au soldat cu aproape 3000 de contracte, jucătorii fiind des-tul de activi. Valoarea tranzacţiilor se cifra la 36,6 milioane lei.
Cotaţia Dow Jones estimată de participanţii de pe piaţa sibiană evolua corelat cu futures-ul din SUA, care indica aprecieri anticipând o des-chidere "verde" la NYSE. Optimis-mul a apărut ca efect al declaraţiilor vicepreşedintelui FED, Jante Yellen, care a indicat că ratele de dobândă vor rămâne reduse, pentru a susţine revenirea economică. La ora 15.00 cotaţia DEDJUA_RON iunie creştea la Sibex cu 61 puncte la 12.804 puncte. Numărul contractelor era de peste 2000, produsul fiind cel mai lichid de pe piaţă.
Şi pe piaţa valutară activitatea a fost una susţinută. Pentru perechea euro/dolar, tranzacţionată în lei, numărul contractelor încheiate era de 433 pe scadenţa iunie şi 102 pe scadenţa septembrie. Cotaţiile monedei comune urcau cu 0,47% pentru iunie şi 0,40% pe septembrie, la 1,31750 şi 1,3180 USD. Creşterile erau ridicate, speculatorii mizând pe o monedă unică mai puternică. Pe pieţele valutare externe, euro se aprecia uşor, oferind investitorilor un scurt răgaz de la preocupările legate de economia mondială. Totuşi riscul de creştere a costurilor de creditare în Italia menţinea investitorii in gardă.
O lichiditate bună, de peste 200 de contracte, se observa pe perechea liră sterlină dolar. Moneda din Regatul Unit creştea cu 0,23% faţă de moneda americană, valorând, conform datelor de la ora 15.00, 1,5932 USD.
Pe piaţa aurului, lichiditatea era foarte redusă cu doar 9 contracte SIBGOLD pe scadenţa aprilie. Preţul unciei scădea cu 6,4 dolari la 1650,5 USD.
Dintre derivatele pe acţiuni, speculatorii au pariat pe DESIF5, cotaţia pe scadenţa iunie crescând cu 0,81% la 1,3357 lei. Numărul contractelor era de 26.
Notă: comentariu realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 15.00.