SIBEX Optimismul din Spania a ridicat preţul futures al euro

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 11 ianuarie 2013

La Sibex, jucătorii au fost din nou activi în prima parte a şedinţei de joi, menţinându-şi atitudinea din sesiunea anterioară. Până la ora 16.15 numărul contractelor încheiate era de circa 800 cu o valoare de 7,71 milioane de lei. Preţurile celor mai lichide derivate se aflau pe plus, cu excepţia cursului euro faţă de leu.

După mai bine de şase ore de tranzacţionare, derivatul pe raportul euro/dolar era cel mai tranzacţionat produs cu 400 de contracte realizate pe scadenţa martie. Pentru aceasta, cotaţia futures de la Sibiu creştea puternic cu aproape 1%, la 1,3191 USD. Direcţia a fost influenţată de evoluţia de pe pieţele externe, unde euro s-a întărit pentru prima dată în trei zile faţă de dolar, după ce Spania a vândut mai mult decât ţinta propusă la prima licitaţie de datorii a anului, fapt care a impulsionat cererea pentru activele din regiune. Moneda unică a atins pe pieţele internaţionale şi maximul de 18 luni faţă de yen.

Conform preşedintelui BCE, Mario Draghi, "economia ar trebui să-şi revină treptat", declaraţie care a ridicat nivelul de optimism privind moneda comună. Pe segmentul derivatelor valutare se tranzacţiona şi cursul euro/leu, estimările pentru moneda unică indicând scăderi faţă de cea naţională.

Pentru contractul DEDJIA_RON, care urmăreşte evoluţia indicelui Dow Jones, numărul contractelor încheiate până la ora 16.15 era de 156 pe scadenţa martie 2013. Preţul futures creştea cu 45 de puncte, la 13.370 de puncte. De-a lungul zilei, cotaţia de la Sibex a indicelui a urmat evoluţia de pe piaţa futures din SUA, unde s-au consemnat creşteri. Unul dintre principalele motive ale direcţiei ascendente a preţului futures al Dow Jones de peste ocean a fost creşterea peste estimări a exporturilor din China. Jucătorii aşteptau şi datele privind şomajul, raportul publicat indicând o creştere peste prognoze a numărului de solicitări, la 371.000, fapt care putea influenţa negativ evoluţia indicilor la NYSE şi implicit a derivatului pe Dow Jones de la Sibex.

Un nivel bun se înregistra pe speculaţiile cu preţul petrolului, numărul contractelor DEOIL_LSC pe scadenţa februarie fiind de 75. Preţul aurului negru urca generos la ora 16.15 cu 1,11%, cotaţia valorând 94,15 USD/baril.

Pe segmentul futures pe acţiuni direcţia preţului derivatului SIF5 se menţinea pozitivă. Volumul schimburilor cu acest produs era însă redus.

Notă: Articol realizat confom datelor din piaţa Sibex de la ora 16.15.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb