SIBEX Săptămână "verde" pentru Dow Jones

S. N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 26 octombrie 2015

La Sibex, săptămâna 19-23 octombrie a adus o serie de şedinţe cu volume foarte reduse, totalul contractelor futures realizate în cinci şedinţe fiind de numai 154. Lucrurile nu au stat mai bine nici pe piaţa spot, unde s-au tranzacţionat aproape 23.000 de acţiuni, dintre care mare parte într-o singură şedinţă (luni, 19.10).

În şedinţa de vineri, 23 octombrie, au fost încheiate doar 28 de contracte, iar valoarea tranzacţiilor s-a situat la 457.832 lei. Pe piaţa spot nu s-a realizat nicio tranzacţie. În această atmosferă sumbră s-a încheiat penultima săptămână din octombrie, una în care numărul contractelor nu a trecut de 50 în nicio sesiune.

Derivatul care a atras cele mai multe contracte în sesiunea de vineri a fost cel care urmăreşte evoluţia indicelui Dow Jones, pe scadenţa decembrie anul curent. Simbolul DEDJIA 15L şi-a continuat evoluţia pozitivă, ajungînd la niveul de 17.562 de puncte, cu 17 puncte peste "start of day price" şi cu 160 peste cotaţia de închidere de joi, 22.10. Direcţia "verde" de la Sibex s-a datorat evoluţiei din SUA unde, pe piaţa de la New York, indicii au închis săptămâna pe plus, cotaţiile de vineri apreciindu-se ca efect al surprinzătoarei reduceri a dobânzii de referinţă din China, care a indicat că bancherii urmeză calea cea bună pentru a stimula creşterea economică după reducerea înregistrată de cea de-a doua economie a lumii. În acelaşi timp, bursele din SUA au răspuns favorabil rezultatelor trimestriale solide ale unor companii de referinţă din sectorul tehnologic.

S-au mai consemnat două contracte pe derivatul care urmăreşte evoluţia acţiunilor Facebook, cotaţia estimată pentru scadenţa decembrie apreciindu-se cu 2,10%, la 102,10 dolari.

"Start of day price" este definit ca preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare, după caz, care este stabilită de către SIBEX pentru fiecare instrument financiar derivat în parte şi agreată în prealabil de ATHEXClear. "Start of day price" este diseminat şi disponibil în sistemul de tranzacţionare pentru fiecare instrument financiar în parte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb