SIBEX Scăderi pe piaţa futures, după declaraţiile preşedintelui BCE

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 3 august 2012

Lichiditatea pieţei Sibex din pen-ultima zi a săptămânii a fost una mult mai bună comparativ cu ziua precedentă. După numai jumătate de şedinţă volumul era cu aproape 26% mai mare decât cel din întreaga zi anterioară. Practic, la ora 16.30, numărul contractelor era de peste 4700 iar valoarea acestora se situa la 56,5 milioane lei. Iniţial, evoluţia cotaţiilor a fost predominat "verde" dar după ora 15.00 au apărut corecţiile. Întoarcerea pieţei a determinat şi un val puternic de speculaţii mai ales pe derivatul ce urmăreşte preţul Dow Jones. De altfel, acesta este produsul care a ridicat nivelul transferurilor, trăgând practic piaţa după el.

La ora 16.30 se observau 3700 de contracte DEDJIA_RON pe scadenţa septembrie, reprezentând 78% din volumul total. Cotaţia indicelui s-a aflat, mai bine de cinci ore, pe plus, evoluând corelat cu futures-ul din SUA. Ulterior, evoluţia s-a întors cu 180 de grade, cotaţia de la Sibex intrând pe minus. Ca urmare, speculatorii estimau, la ora 16.30, o depreciere severă a cotaţiei indicelui, care pierdea 124 puncte şi valora 12.800 puncte. Oprirea tendinţei de creştere şi intrarea agresivă pe minus a avut loc după ce speculatorii au fost dezamăgiţi de comentariile preşedintelui Băncii Centrale Europene, Mario Draghi. Acesta a declarat că statele care folosesc moneda comună trebuie să fie pregătite pentru activarea Fondului European de Stabilitate Financiară. El a mai adăugat, conform Bloomberg, că este necesară respectarea angajamentelor guvernelor ca şi condiţie de lupă împotriva crizei. La apariţia scăderilor a mai contribuit şi creşterea cererilor de ajutor de şomaj din SUA, chiar dacă aceasta a fost una sub nivelul prognozat.

O situaţie similară s-a consemnat şi pe segmentul valutar de la bursa sibiană unde, la aceeaşi oră, cotaţia monedei unice se deprecia cu 0,34% faţă de dolar, la 1,21910 USD, după ce iniţial înregistrase creşteri pe fondul optimismului privind întâlnirea BCE. Ulterior, după declaraţiile lui Draghi, euro a pierdut teren şi pe plan extern faţă de dolar şi yen, inves-titorii considerând că preşedintele BCE a eşuat în anunţarea unor măsuri suficiente pentru temperarea crizei datoriilor din regiune. Numărul contractelor EUR/USD_RON septembrie era de 500.

În zona futures pe mărfuri, derivatul SIBGOLD era preferat pentru 116 contracte pe scadenţa octombrie. Preţul de cotare de la ora 16.30 pierdea 5 USD, uncia valorând 1595 dolari. Produsul de 10 uncii, cu simbolul SIBGOLD_RON era preferat pentru 103 contracte pe scadenţa august iar cotaţia sa scădea cu 9,7 dolari, la 1590,09 USD.

S-au mai tranzacţionau şi derivatele pe acţiunile SIF4 şi SIF5, cu câte 133 şi 44 de contracte pe scadenţa septembrie. Cotaţia unei acţiuni SIF4 a închis la 0,68 lei, în urma unei creşteri de 4,42%, constituindu-se în excepţia de la scădere. Cotaţia DESIF5 septembrie s-a depreciat cu 2,89%, la 1,2430 lei/titlu.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 16.30.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb