Săptămâna a debutat cu creşteri la Sibex, direcţie foarte bine primită de speculatorii activi care au ridicat "stocul", rezultând un volum consistent pentru doar o jumătate de şedinţă. Conform datelor de la ora 16.45 numărul contractelor încheiate depăşea 1400 cu o valoare de 22,3 milioane de lei. Evoluţia "verde" se înregistra într-un context cu evoluţii similare pe pieţele burselor europene, respectiv piaţa futures din SUA.
Derivatul pe indicele Dow Jones se remarca din nou prin nivelul de interes atras, aproape 1200 de contracte înregistrându-se pe scadenţa iunie. Din jocul cerere-ofertă rezulta o apreciere de 47 de puncte, la 16.362 de puncte, după cum indicau datele culese la ora 16.45. Şi pe piaţa futures americană cotaţia indicelui avea tot o evoluţie ascendenţă, semnalizând optimism şi la NYSE, în condiţiile în care se observa o creştere a activităţii de fuziuni şi achiziţii pe piaţă, fapt care contrabalansa efectele negative ale ştirilor privind sancţiunile aplicate de SUA Rusiei datorită situaţiei din Ucraina.
Cel mai speculat produs futures din sectorul derivatelor pe valute era perechea euro/dolar, tranzacţionată în lei, cu 137 de contracte încheiate pe scadenţa iunie şi 25 pe scadenţa septembrie. Preţul euro creştea cu 0,27% pe scadenţa scurtă, valorând 1,38710 USD, respectiv cu 0,26% pe septembrie, la 1,38500 USD. Şi pe plan extern moneda comună câştiga teren faţă de cea americană, dolarul depreciindu-se pentru a treia zi la rând faţă de un coş de valute, înainte de întâlnirea din această săptămână a FED. Timid se specula şi pe perechea euro/yen, numărul contractelor fiind de numai 11 pe scadenţa iunie. Euro era cotat la 141.72 yeni, în urcare cu 0,35%.
În sectorul mărfurilor a fost zi de scadenţă pentru contractele pe aur cu simbolurile SIBGOLD şi SIBGOLD_RON aprilie 2014. Speculatorii au putut plasa ordine până la ora 12.25, iar apoi a Sibex a anunţat preţul de lichidare la scadenţă a poziţiilor rămase deschise: 1302 USD/uncie. Conform paginii web a operatorului de piaţă, acest preţ este egal cu cotaţia A.M. de referinţă a aurului comunicată de London Gold Market Fixing Ltd., în ziua scadenţei. Închiderea poziţiilor deschise va fi efectuată de către Casa Română de Compensaţie în data de 29 aprilie 2014 (n.r. - azi)
Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 16.45.