SIBEX Speculatorii, prudenţi la debutul săptămânii

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 20 martie 2012

Pe piaţa Sibex săptămâna a debutat cu o lichiditate modestă, speculatorii fiind prudenţi. După jumătate de şedinţă numărul contractelor era de 2500 iar valoarea de 21,7 milioane de lei. După încheierea scadenţei martie, speculatorii au tranzacţionat în special pe termenul iunie. Derivatele ce au ca activ suport produse externe au fost preferatele pentru pariuri. Preţurile s-au aflat în majoritatea timpului pe minus dar au testat şi teritoriul pozitiv, cu variaţii reduse.

Pe piaţa aurului se înregistrau 841 de contracte SIBGOLD şi peste 500 de contracte SIBGOLD_RON, pe scadenţa aprilie. Cotaţia unciei se devaloriza uşor pentru ambele produse, pierzând câte 1,1 şi 0,5 dolari şi valorând 1657,7 respectiv 1657,1 USD. Pe pieţele externe metalul preţios a stat luni uşor peste minimul ultimelor două luni după ce săptămâna trecută a înregistrat cea mai mare scădere din ultimele trei luni.

În sectorul indicilor se înregistrau 573 de contracte DEDJIA_RON pe scadenţa iunie. Cotaţia de la ora 16,30 se deprecia cu doar 6 puncte şi valora 13.154 puncte, urmând ca evoluţia de la NYSE să fie hotărâtoare pentru conturarea unei direcţii mai clare. Şi pe piaţa americană variaţiile erau reduse la deschidere.

Dintre derivatele valutare, speculaţiile s-au îndreptat către perechea euro/dolar tranzacţionată în lei. La ora 16.30 se observau 236 de contracte EUR/USD_RON pe scadenţa iunie. Preţul monedei unice se deprecia cu 0,11% la 1,3171 USD. Pe plan extern, euro s-a depreciat în raport cu majoritatea monedelor de referinţă după ce Cristine Lagarde, Preşedintele Fondului Monetar Internaţional, a cerut factorilor de decizie să fie vigilenţi în ceea ce priveşte stabilitatea economică globală.

Pe segmentul derivatelor pe acţiuni s-au remarcat 144 contracte DESIF5 iunie, încheiate în contextul unei deprecieri cu 1,45% a preţului de cotare, care se situa la 1,36 lei/acţiune.

Au mai fost încheiate şi 44 contracte pe preţul petrolului, cotaţia DEOIL_LSC pe scadenţa aprilie urcând cu 0,86% la 107,92 dolari pe baril.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 16.30.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb