Şedinţa de la mijlocul săptămânii a readus un uşor optimism pe segmentul derivatelor financiare, preţurile înregistrând aprecieri. Corecţiile şi-au făcut însă simţită, la rândul lor, prezenţa pe segmentul derivatelor pe indici, astfel că participanţii au avut parte de posibilitatea aplicării unor speculaţii atât pe cumpărare cât şi pe vânzare, ambele cu potenţial de profit. Pe fondul acestor mişcări, numărul contractelor încheiate până la ora 17,30 era de 5800 cu o valoare de 27,5 milioane lei.
Tranzacţiile s-au desfăşurat influenţate, într-o primă fază, de revenirea pe plus a indicelui Nikkei în Japonia, care a închis şedinţa de miercuri cu o creştere de 5,68%, după ce în primele două şedinţe ale săptămâ-nii pierduse peste 16%. Acestă revenire a contribuit la "înverzirea" pieţelor din Asia şi a adus o oarecare notă de optimism şi în Europa, unde o serie de indici printre care şi DAX, înregistra creşteri. Cu toate acestea, indicii reprezentativi din Anglia şi Franţa se depreciau în continuare iar NYSE a deschis din nou pe minus, această direcţie reflectându-se mai ales în evoluţia DJIA de la Sibex după ora 15.30.
Aşadar, pe plan intern, şedinţa a prilejuit revenirea creşterilor pe segmentul financiar, derivatele pe acţiunile SIF5 corelându-se cu direcţia din piaţa suport. La nivel de lichiditate, derivatul SIF5 s-a menţinut pe prima poziţie cu 3800 contracte, realizate până la ora 17.30. Investitorii care au dorit să speculeze la maxim potenţialul pe termen scurt au speculat din nou pe scadenţa martie, încheind aproape 2000 de contracte, pe fondul unei tendinţe de creştere, cotaţia câştigând, la ora menţionată, 0,70%. În acelaşi timp, mulţi inves-titori s-au "mutat" deja pe scadenţa iunie, observându-se strategiile de roll-over, adică rostogolirea poziţiilor deschise de pe scadenţa care se încheie (martie) pe cea următoare (iunie). În raport cu aceasta, DESIF5 înregistra o creştere de 0,14%, numărul contractelor fiind de 1800. Pentru septembrie şi decembrie, cotaţiile DESIF5 urcau cu câte 1,68 şi 0,90%.
Pentru derivatele pe Dow Jones cotaţiile au evoluat pe creştere de la deschidere până la ora 15,30, când, sub influenţa de pe Wall-Street, au intrat brusc pe minus, continuându-şi tendinţa de depreciere din şedinţele precedente. Indicele DJIA scădea cu peste 50 puncte la debutul şedinţei spot la NYSE, în SUA fiind anunţate noi date din economie. Indicatorul PPI (Producer Price Index), care arată evoluţia preţurilor produselor şi serviciilor vândute de producători, a înregistrat un nivel de 1.6% creştere în februarie, dublu faţă de creşterea de 0,8 procente înregistrata în ianuarie. Indicatorul Building Permits, ce arată numărul anualizat al autorizaţiilor de construcţie pentru clădiri rezidenţiale emise în luna precedentă, a atins valoarea de 0.52 milioane în luna februarie, înşelând astfel aşteptările specialiştilor care estimau un nivel de 0,58 milioane. Pe piaţa Sibex la ora 17:30 indicele DJIA înregistra o scădere de 50 puncte pe scadenţa martie în timp ce pe scadenţa iunie scădere era de 44 puncte. La aceeaşi oră cotaţia deprecia cu 55 puncte pe scadenţa septembrie.
Pentru derivatele pe acţiunile Fondul Proprietatea, centrul de greutate al tranzacţiilor s-a mutat deja pe scadenţa iunie, investitorii încheind, până la ora 17.30, 157 de contracte, pe fondul unei scăderi de 1,73%. Pe termen scurt, numărul contractelor a fost redus, participanţii menţinându-şi, totuşi, un număr ridicat de poziţii deschise. DEFPR martie creştea uşor cu 0,02%.
Pe segmentul aurului, metalul preţios se aprecia cu 5,7 dolari pe scadenţa aprilie 2011. Aurul s-a apreciat la Londra în condiţiile în care unii investitorii au intrat la cumpărare pentru a profita de căderea cotaţiei pana la cel mai scăzut nivel din aproape o lună de zile.
Pe piaţa spot s-a detectat o creştere a volumului acţiunilor SBX, participanţii schimbând 45.430 de acţiuni la preţuri între 1,44 şi 1,45 lei, la închidere cotaţia SBX valora 1,45 lei, în scădere cu un ban.