SIBIU Creşteri spectaculoase ale cotaţiilor futures DESIF5 şi DEFPR

DECEBAL N. TODĂRIŢĂ
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 28 februarie 2011

Finalul săptămânii a evidenţiat o tendinţă de revenire a optimis-mului atât pe segmentul financiar cât şi pe cel al indicilor. De asemenea, leul a avut o şedinţă bună faţă de euro. Efectele creşterilor asupra plasamentelor realizate au fost pozitive, numărul contractelor fiind unul bun. La ora 17.30 volumul se situa aşadar la peste 5000 contracte cu o valoare de 13 milioane lei. Per total, săptăm-â-na 21-25 februarie s-a remarcat cu circa 24.000 contracte şi o valoare de 133 milioane de lei, fiind cea mai bună din februarie.

Pe segmentul financiar, DESIF5 au fost preferate, vineri, 25.02, pentru peste 3500 de contracte, fiind rulat echivalentul a 3,5 milioane de acţiuni SIF5. La ora 17.30, cotaţia DESIF5 pe scadenţa martie se afla în urcare cu 5,79%. Pentru iunie, cotaţia DESIF5 creştea tot cu 5,3%. Creşteri de 5,7 şi 4,58% se observau şi pe scadenţele îndepărtate septembrie şi decembrie. După o perioadă dominată de scăderi, aprecierile spectaculoase au adus randamente ridicate cumpărătorilor. În cele cinci şedinţe ale săptămânii, DESIF5 a atras peste 12.000 contracte.

Şedinţa de vineri s-a remarcat cu un volum foarte bun şi pe derivatele Fondul Proprietatea care au atras circa 550 de contracte, majoritatea pe scadenţa iunie. Cotaţiile au înregis-trat creşteri importante câştigând peste 5% atât pentru scadenţa de luna viitoare cât şi pentru iunie. De asemenea, numărul poziţiilor deschise pentru scadenţa din vară, a crescut cu circa 400. Raportat la întreaga săptămână numărul contractelor DEFPR s-a apropiat de 1500.

Pe plus a evoluat şi derivatul pe Dow Jones în contextul în care bursele europene au înregistrat aprecieri importante ca de altfel şi cotaţia futures a indicele DJIA, în SUA. În SUA a fost publicat nivelul PIB-ului pe trimestrul al 4-lea, rata anualizată ajungând la 2,8 procente, în scădere faţă de nivelul de 3,2% publicat precedent. Nivelul publicat s-a situat mult sub nivelul de 3,3% prognozat de specialişti. La ora 17,30 contractul DEDJIA_RON se aprecia cu 80 puncte pe scadenţa martie şi cu 31 de puncte pe scadenţa septembrie. Volumul produsului pe perioada 21-25.02 s-a apropiat de 9000 contracte.

Pe piaţa valutelor, şedinţa de final de săptămână s-a remarcat printr-o întărire agresivă a leului faţă de euro, atât pe piaţa interbancară cât şi pe cea a derivatelor. Dacă BNR a anunţat un curs oficial în scădere cu aproape 2 bani, pe derivate cotaţia euro a scăzut cu 1,15 bani pentru finalul lunii martie şi cu 0,34 bani pentru scadenţa septembrie. La aprecierea leului au contribuit şi evoluţiile pozitive ale principalelor burse europene şi asiatice, activele cu un grad de risc mai mare devenind mai atractive pentru investitori.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb