SIBIU Derivatele DETLV, cotate la 6500 lei

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 21 aprilie 2004

Sumarul tranzacţiilor la BMFMS

La Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu au fost încheiate, ieri, 230 contracte futures şi opţiuni în valoare de 2.388.402.000 lei. Contractele euro/dolar s-au tranzacţionat în intervalul 1,1923 - 1,1950. Şedinţa s-a deschis la valoarea de 1,1930, cu 92 de puncte sub preţul de închidere al zilei anterioare. După o scurtă incursiune spre nivelurile superioare de 1,1945-1,1950, cotaţiile s-au înscris pe un trend descendent, pentru a încheia ziua în acelaşi punct, 1,1930. Deşi s-au efectuat multe contracte, preţul a evoluat într-un interval restrîns, inves-titorii dînd dovadă de prudenţă acum cînd piaţa se află în aşteptarea declaraţiilor preşedintelui FED, cu privire la clarificări în privinţa evoluţiei viitoare a ratei dobînzii în SUA.

O revenire spectaculoasă au înregistrat-o contractele derivate ce au drept activ suport acţiunile Băncii Transilvania. Hedgerii par să fi redescoperit bursa, astfel că aceste contracte s-au tranzacţionat susţinut, preţul de cotare stabilindu-se la 6.550, în creştere cu 550 de puncte faţă de preţul şedinţei precedente.

Pe piaţa opţiunilor s-au efectuat contracte cu activul euro/dolar: de tip call pentru preţul de exercitare de 1,1950 contra unor prime de 180.000 şi de tip put, pentru preţul de exercitare de 1,2100, cu prime de 350.000 lei/contract. La Londra grîul este cotat la 177,16 dolari pe tonă.

Numărul total de poziţii deschise pe pieţele futures şi opţiuni este de 2.208.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb