Ieri, operatorii de la Sibiu s-au arătat interesaţi atît de derivatele pe acţiuni, cît şi pe cele valutare, la sfîrşitul şedinţei înregistrîndu-se un număr de 325 contracte futures tranzacţionate. În ciuda faptului că în această perioadă a anului lichiditatea pieţei de capital este mai redusă, totuşi apetitul crescut pentru pieţele la termen a creat diferite oportunităţi de speculaţie, numărul poziţiilor futures şi options deschise au crescut de la 4436, la 4.720.
Astfel, în prima şedinţă a săptămînii, cea mai mare fluctuaţie de preţ a înregistrat-o activul DESIF5, tranzacţionat la 7.220/7.300 lei/acţiune pentru 30 septembrie şi 7.950/8.200 pentru sfîrşitul anului, preţul de cotare în creştere cu 50 lei, respectiv 220 lei, faţă de şedinţa precedentă. Tot în creştere au fost cotate pentru luna septembrie şi acţiunile producătorului de rulmenţi din Braşov cotat la 1.549 (+49) lei şi cele ale SIF2 Moldova tranzacţionate la 6.350/6.500 lei, preţul de cotare de 6.500 lei (+100 de unităţi). Corecţii de preţ au înregistrat acţiunile SIF3 (9.150 faţă de 9.230 în şedinţa precedentă), AZO (în scădere cu 10 lei). Evoluţii contradictorii au avut loc pe piaţa SNP unde preţul de cotare pentru septembrie s-a stabilit la 2.402 (-200) şi 2.838 lei (+188 lei) pentru scadenţa decembrie. Nu mai puţin interesantă din punct de vedere al evoluţiei preţului s-a dovedit a fi piaţa euro/dolar, pe care s-au încheiat contracte pentru scadenţa septembrie în intervalul: 1,2056-1,2110. Euro în raport cu moneda naţională a fost cotată la un raport de 41.275 lei, în timp ce dolarul s-a tranzacţionat la o valoare de 33.900 lei, ambele cu scadenţa la sfîrşitul trimestrului trei.