SIBIU  Interes apreciabil pentru derivatele petroliere

Decebal N. Todăriţă
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 14 aprilie 2006

Penultima zi a săptămînii în curs s-a caracterizat prin păstrarea tendinţei de relaxare, investitorii fiind în continuare prudenţi, astfel încît lichiditatea s-a conturat ca fiind o expresie a acestei stări de fapt. La finalul zilei, totalul ilus-tra că activitatea participanţilor în piaţă s-a concretizat cu încheierea a aproape 7200 contracte futures şi options. Atractivitatea bursei derivatelor este însă subliniată de numărul poziţiilor deschise de către inves-titori, acesta evoluînd de la începutul lui aprilie constant ascendent, ridicîndu-se în prezent la peste 87.200. După evoluţia de pe întreg parcursul zilei, preţurile derivatelor tranzacţionate au închis în majoritate pe scădere.

Ca lichiditate, a atras atenţia în primul rînd sectorul petrolier unde s-au făcut remarcaţi ambii emitenţi prezenţi pe piaţa sibiană la termen. Cel mai lichid s-a dovedit a fi totuşi "Petrom", derivatele DESNP fiind utilizate ca active suporturi pentru mai mult de 2.900 contracte futures. Ultimele tranzacţii cu DESNP au fost efectuate la preţul de 0,5239 lei/acţiune pentru scadenţa în curs, -de altfel cea mai căutată -, şi la 0,547 lei/acţiune pentru scadenţa septembrie. Cotaţiile precizate sînt rezultatul direct al unei deprecieri de 0,0093 lei/acţiune pentru iunie şi al unei aprecieri de 0,007 lei/acţiune pentru septembrie. De remarcat este faptul că derivatele DESNP atrag din nou pe piaţa sibiană o cotă de interes mai mare decît cea de pe piaţa spot, volumul atins fiind echivalent în lei cu circa 1,5 milioane.

Activele companiei "Rompetrol" au ocupat poziţia secundă în ierarhia zilei, prin cele 1.740 contracte realizate fiind transferat echivalentul a peste 17 milioane de acţiuni, total ce ilus-trează, ca şi în cazul anterior, un volum superior faţă de piaţa spot. La închidere, DERRC aveau valori de 0,962 şi 0,0989 lei/acţiune pentru scadenţele iunie şi septembrie, traseul descendent pe care s-au înscris aducîndu-le diminuări de 3,22 şi 4,90%.

Dintre societăţile de investiţii financiare, cea mai bună evoluţie a avut-o DESIF 5 Oltenia, la finalul zilei înregistrîndu-se un volum de transfer echivalent cu 835.000 de acţiuni. Nici preţurile DESIF 5 nu au făcut excepţie de la tendinţa zilei, ele suferind corecţii de 0,0120 şi 0,0301 lei/acţiune pentru cele două scadenţe existente. Valorile finale ale DESIF 5 au fost de 2,638 lei/titlu pentru iunie şi 2,68 lei/titlu pentru septembrie.

În sectorul optiunilor, jucătorii par atraşi de contractele PUT cu scadenţa în vară, preferate fiind contractele DESIF 3, la preţul de exercitare de 2 lei/acţiune şi o primă de 50 lei/contract dar şi DESIF 2, la preţul de exercitare de 2,2 lei/acţiune şi primă tot de 50 lei/contract.

În zona valutelor s-a putut observa o uşoară scădere a monedei unice faţă de dolar pentru scadenţa iunie, un euro valorînd la închidere 1,2115 USD, cu 0,0005 unităţi mai puţin în raport cu valoarea anterioară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb