Intervalul de tranzacţionare 12-16 iunie s-a încheiat la bursa din Sibiu cu o lichiditate foarte bună ilustrată de cele aproape 63.500 contracte futures şi options şi de volumul echivalent în RON de apoximativ 101 milioane. Ziua de luni 12 iunie a oferit o lichiditate la nivelul a circa 16.000 contracte futures şi options cu un volum echivalent în RON de aproximativ 26 milioane. Pe fondul unor diminuări destul de mari ale cotaţiilor, în special pe SIF-uri, adevărate "vedete" au fost speculaţiile intra-day pe poziţii de vânzare care au produs randamente spectaculoase. Cele mai căutate contracte ale zilei au fost DESIF 5 Oltenia cu un total de aproape 4300. Marţi, lichiditatea a urcat la peste 17.400 contracte futures si options, iar volumul echivalent în RON a atins şi el o valoare superioară celei de luni, apropiindu-se de 28 milioane. Prin transferarea a 5903 contracte futures, derivatele ce au ca activ suport acţiunile SIF 5 Oltenia au obţinut primul loc în ierarhia zilei în cauză. În cea de-a treia zi a săptămânii trecute au fost realizate aproape 10.000 contracte şi un volum aferent de 16 milioane RON. SIF-urile s-au menţinut în topul perocupărilor "jucătorilor" cu un total de 79 % din volumul zilei iar cea mai bună cotă de transfer au obţinut-o aceleaşi DESIF 5 cu 3200 contracte. Joi, lichiditatea s-a menţinut în zona pragului de 10.000 contracte iar SIF-urile şi-au desăvârşit supremaţia revendicând din nou circa trei sferturi din rulaj. Sesiunea de tranzacţionare de vineri a oferit un volum de transfer de 10.341 contracte. Derivatele cu cea mai mare căutare au fost DESIF 5 cu 2877 contracte, dominaţia acestora extinzându-se asupra întregii perioade. În aceeaşi şedinţă, un volum de transfer foarte bun au marcat DESNP, cele 2248 contracte ce le- au avut ca suport propulsându-le pe locul secund în clasamentul zilei.
În ierarhia săptămânii s-au impus DESIF 5 cu 19.130 contracte. Ele au închis la 1,96 şi 1,9995 lei/acţiune, valori în scădere cu 0,1298 şi 0,1605 lei pentru întreaga săptămână şi cu randamente short de 40 respectiv 50% pentru aceeaşi perioadă. DESIF 2 au secondat, cu peste 16.000 contracte, liderul. Cotaţiile de final de 1,68 lei/acţiune pentru iunie şi 1,71 lei/acţiune pentru septembrie au ilustrat scăderi de 0,045 şi 0,06 lei/titlu pentru cele două date. Podiumul e închis de DESIF 3 cu mai mult de 12.000 contracte, închiderea de vineri fixându-le la 1,79 şi 1,81 lei/acţiune pentru iunie respectiv septembrie.
Şi sectorul petrolier a avut "adepţii" săi, DESNP marcând un total de circa 7700 contracte iar DERRC de circa 4500. Derivatele pe acţiunile "Rompetrol" au închis la 0,0695 şi 0,0712 lei, valori în scădere cu 0,009 şi 0,0114 unităţi în comparaţie cu cele de vineri 09.06.