SIBIU Pe piaţa futures, debut de săptămână favorabil vânzătorilor

DECEBAL N. TODĂRIŢĂ
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 10 mai 2011

Săptămâna a debutat cu corecţii pentru preţurile futures ale produselor tranzacţionare la Sibiu Stock Exchange, evoluţia pe minus fiind influenţată de scăderea indicilor de pe principalele burse europene. Participanţii au estimat deprecieri atât pe segmentul financiar, cât şi pe cel al indicilor sau petrolului. Excepţie făcea doar cotaţia aurului care, cu circa o oră şi jumătate înaintea închiderii, evolua pe plus. În condiţiile date, participanţii au părut destul de prudenţi, încheind, până la ora 17.30, un număr de aproape 2800 contracte cu o valoare de 15 milioane lei.

În ceea ce priveşte orientarea investitorilor, cele mai multe tranzacţii au fost realizate pe segmentul financiar, DESIF5 fiind lider la capitolul volum. La ora 17.30 derivatele SIF5 se remarcau cu 1724 de contracte încheiate. În ceea ce priveşte cotaţiile, acestea scădeau pentru toate scadenţele tranzacţionate. Scadenţa iunie a fost, ca de obicei, orizontul investiţional favorit al speculatorilor, atrăgând cea mai mare parte a transferurilor. La ora menţionată, cotaţia DESIF5 iunie pierdea 1,91%. Pentru septembrie, DESIF5 se ieftineau cu 1,85% iar pentru decembrie 2011 şi cu 2,10%. Tendinţa de scădere a venit în contextul în care acţiunile europene şi obligaţiunile din Grecia au scăzut după ce Standard & Poor"s a coborât cu două nivele, de la B la BB-, ratingul privind gradul de îndatorare al acestei ţări.

Pe segmentul indicilor, investitorii activi pe simbolul DEDJIA_RON au mizat pe scădere, deşi cotaţia futures a indicelui DJIA înregistra în SUA o tendinţă pozitivă iar cotaţiile acţiunilor evoluau mixt pe Wall-Street, după ce preţurile mărfurilor dădeau semne de revenire pe o direcţie de scumpire. Pe piaţa Sibex, la ora 17.30, indicele DJIA scădea cu 100 punc-te pe scadenţa iunie 2011, în timp ce pe scadenţa septembrie 2011 cotaţia înregistra un minus de 78 punc-te. La aceeaşi oră se înregistrau tranzacţii şi pe scadenţa decembrie 2011, cotaţia indicelui afişând un minus de 58 puncte.

În ceea ce priveşte piaţa valutelor, leul a recuperat aproape în întregime pierderile din şedinţa de vineri, revenind la un curs apropiat de cel anterior corecţiei. BNR a anunţat un curs oficial de 4,1039 lei/euro, în scădere cu 1,69 de bani faţă de sfârşitul săptămânii anterioare. Şi la Sibiu cotaţia derivatului EUR/RON a suferit corecţii, euro depreciindu-se cu 0,28% sau 1,16 bani faţă de leu, pentru finalul lunii iunie.

S-au înregistrat tranzacţii şi pe segmentul derivatelor pe petrol, preţul futures barilului de tip Light Sweet Crude de la Sibex pierzând peste 1%, conform cotaţiei de la 17,30. S-a observat aşadar menţinerea tendinţei descendente după ce săptămâna trecută aurul negru a traversat cea mai slabă săptămână din ultimii trei ani. Totuşi, pe pieţele externe, cotaţia petrolului a dat semne de revenire luni, preţul barilului crude revenindu-şi după cinci zile consecutive pe minus după ce un raport a arătat creşterea exporturilor Germaniei la nivel record în martie.

Au mai fost tranzacţionate şi derivatele pe acţiunile Fondul Proprietatea, evoluţia preţului futures fiind corelată cu direcţia din piaţa suport. Pe scadenţa iunie cotaţia DEFPR pierdea 1,36%, conform datelor de la ora 17.30.

Participanţii s-au arătat interesaţi şi de evoluţia parităţii euro/dolar, tranzacţionând contractul pe aceas-ta, denominat în lei. Din nou miza a fost pusă pe un dolar mai puternic, moneda unică pierzând 1,34%, conform cotaţiei de 1,4311 USD pentru un euro.

Singura excepţie de la scădere se observa pe uncia de aur, preţul metalului preţios crescând cu 6 dolari pe termen scurt (iunie), numărul contractelor fiind de 72.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Cu citeva luni in urma, Dl Sima, actualul presedinte al bursei din Sibiu afirma ca actiunile FP sunt o noua cuponiada si ca vor fi falimentate.

    Dela alegerea lui ca preserdinte al acestei burse, nu face altceva decat prin contractele future sa devalorizeze actiunile FP bineinteles in avantajul lui personal. Aceasta excrocherie ar trebui anchetata ce CNVM. Asteptam reactia CNVMului. 

    1. Acest lucru este vizibil si demonstrat chiar de neica nimeni Sima. excrocul asa numitul matematicianul lui peste

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb