Miercuri, investitorii de la Sibex au tranzacţionat cu o intensitate ceva mai redusă comparativ cu primele două şedinţe ale săptămânii, majoritatea aflându-se în aşteptarea deciziei Băncii Centrale Americane privind de rata de dobândă precum şi a conferinţei de presă organizată de FED. În cadrul acesteia erau aşteptate informaţii importante pentru evoluţia viitoare a pieţelor financiare. În aceste condiţii, până la ora 17.15, au fost încheiate 3800 de contracte cu o valoare de 43 milioane lei.
Cel mai lichid produs era, la ora precizată, DEDJIA_RON cu 1500 de contracte. Deşi aşteptările erau unele pozitive, ca urmare a votului de încredere al parlamentului grec pentru noul guvern, evoluţia cotaţiilor a fost una pe scădere, semnalizată şi de futures-ul din SUA, după ce ieri investitorii americani anticipaseră această decizie şi mizaseră pe creşterea celui mai important indice din lume. Un alt factor care a contribuit la direcţia descendentă a fost precauţia investitorilor privind direcţiile spre care se va îndrepta FED pentru a face faţă noilor slăbiciuni apărute în economia americană. La Sibex, cotaţia DEDJIA_RON iunie scădea cu 28 puncte pe scadenţa septembrie şi cu 36 pe decembrie. "Jucătorii" au beneficiat de un spread de doar 3 dolari între cerere şi ofertă, fapt care a intensificat speculaţiile, chiar şi în condiţiile în care atitudinea de aşteptare a predominat.
Pe segmentul valutar, investitorii au încheiat 1300 contracte pe perechea EUR/USD, tranzacţionată în lei. Evoluţia parităţii a fost una mixtă, atât euro cât şi dolarul având momente de creştere, speculate prompt de "jucători". La ora 17.15, moneda unică înregistra un uşor regres, de 0,01%. Tranzacţiile s-au realizat la valori între 1,43960 şi 1,4320, minimul fiind atins în jurul orei 13.00. Pe plan extern, moneda euro a scăzut faţă de majoritatea celor mai tranzacţionate valute, pe fondul speculaţiilor că prim-ministrul grec George Papandreou va lupta pentru măsuri suplimentare de austeritate, chiar şi după ce a câştigat votul de încredere al parlamentului. De asemenea, dolarul a câştigat teren faţă de moneda comună înainte ca Rezerva Federală să ofere declaraţii, după o întâlnire de două zile, precum şi înainte de conferinţa de presă a preşedintelui FED, Ben Bernanke.
1. aur
(mesaj trimis de Stefan în data de 23.06.2011, 14:21)
dl. Decebal sa zica si de aur