SIBIU Volum de aproape 18,5 milioane RON pe piaţa la termen

Decebal N. Todăriţă
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 30 mai 2006

La bursa derivatelor din Sibiu, sesiunea de tranzacţionare din debutul de săptămînă s-a finalizat prin realizarea a peste 12.000 contracte futures şi options şi marcarea unui excelent volum echivalent în RON de aproape 18,5 milioane.

Din pespectiva cotaţiilor se remarcă aprecierile din sec-torul societăţilor de investiţii financiare pentru cele mai lichide dintre acestea şi scă-derile de pe derivatele pe ac-ţiunile Petrom. În topul preferinţelor DESNP şi-au păstrat intact gradul de atractivitate contractele pe derivatele celei mai mari companii petroliere din România, fiind atracţia numărul unu a zilei de ieri. La închidere, DESNP s-au remarcat prin 3.621 contracte futures, investiţiile vizînd ambele scadenţe, însă cu un avans consistent pentru cea din iunie. Ultimele tranzacţii cu DESNP au fost efectuate la preţul de 0,512 lei/acţiune pentru iunie şi 0,5275 lei/acţiune pentru septembrie, scăderile pentru aceste titluri fiind de 0,0069 şi 0,0075 lei/titlu pentru cele două date.

Evoluţia de ansamblu a SIF-urilor a fost din nou foarte bună, cele mai lichide dintre acestea şi anume SIF 2, 3 şi 5 generînd pe piaţa sibiană 61% din totalul zilei. Cele mai rîvnite derivate din rîndul acestora au fost DESIF 2 Moldova, cele peste 3.300 contracte încheiate asigurîndu-le poziţia secundă în clasamentul lichidităţii zilei. O acţiune DESIF 2, scadenţa iunie a închis la o valoare similară celei de vineri în timp ce preţul unei acţiuni DESIF 2 cu scadenţa în septembrie a crescut cu 0,01 lei. Tinînd cont de aceste date preţurile de închidere al DESIF 2 au fost 1,99 şi 2,08 lei/acţiune pentru scadenţele amintite. Acţiunile SIF 3 Transilvania s-au concretizat ca active suporturi pentru 2.526 contracte futures, total ce le-a plasat pe locul trei în clasamentul zilei. Închiderea le-a găsit la valori de 2,0001 şi 2,0915 lei/acţiune pentru iunie respectiv septembrie, preţuri conturate în urma creşterilor de 0,0041 şi 0,0215 lei/titlu.

În piaţa contractelor pe opţiuni, atenţia jucătorilor s-a îndreptat spre contractele PUT. Vedetele au fost contractele încheiate pe simbolurile DESIF 2 septembrie şi DESIF 3 septembrie la preţul de exercitare de 1,9 lei/acţiune şi o primă de 50 lei/contract pentru ambele. Pentru parităţi, se observă deprecierea euro în raport cu dolarul pentru scadenţa în derulare, o monedă unică fiind cotată în urma scăderii de 0,0011 unităţi la 1,278 USD. Totodată, în raport cu leul, euro scade cu 0,005 unităţi pentru scadenţa curentă fiind cotat la 3,52 lei, în timp ce valoarea sa pentru septembrie este de 3,51 lei.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb