Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan afirmă, vineri, că agricultura din România s-a dezvoltat cu ajutorul fondurilor europene, în ultimii 17 ani intrând în ţară 40 miliarde de euro pentru acest domeniu. Mureşan anunţă că, pentru bugetul din 2024, s-au obţinut 60 de milioane de euro pentru tinerii fermieri din România şi Europa, relatează News.ro.
"Susţinem agricultura românească. Agricultura din România s-a dezvoltat cu ajutorul fondurilor europene. Datorită apartenenţei la Uniunea Europeană, agricultura noastră a beneficiat, în ultimii 17 ani, de aproximativ 40 miliarde de euro sub formă de subvenţii şi bani pentru investiţii. Cu aceste fonduri, agricultorii români şi-au putut dezvolta fermele şi s-au putut bucura de venituri mai decente", a scris, vineri, pe Facebook, Siegfried Mureşan.
Acesta anunţă că prioritatea europarlamentarilor Partidului Naţional Liberal este să atragă în continuare cât mai multe fonduri europene pentru agricultura românească şi pentru fermierii români.
"Astfel, ca negociator-şef al Parlamentului European pentru Bugetul Uniunii Europene din 2024, am obţinut, în cadrul negocierilor, 60 de milioane de euro pentru tinerii fermieri din România şi din Europa. În acelaşi timp, ne propunem în următorul mandat să creştem subvenţiile fermierilor români până la nivelul mediu din UE şi să promovăm mai mult produsele româneşti în Europa", a mai transmis europarlamentarul PNL.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.05.2024, 05:59)
Europa are si va avea mult timp datorii catre Romania.
Au spoliat, au furat, au intrat pe o piata necontrolata.
Au luat medici , ingineri , muncitori calificati , fara sa bage un euro in pregatire.
Au luat terenuri agricole , au oprit camioane romanestui la vama, au mintit tara...
Totul cu gir romanesc tradator.
Vom vedea