Europarlamentarul Siegfried Mureşan candidează pentru un nou post de vicepreşedinte al Partidului Popular European la congresul ce se desfăşoară 31 mai şi 1 iunie la Rotterdam, potrivit unui comunicat al partidului cu cea mai mare reprezentare în Parlamentul European.
"Candidez pentru un nou mandat de vicepreşedinte al Partidului Popular European. Congresul PPE din această săptămână va da direcţia în care Partidul Popular European va evolua în următorii ani. (...)Suntem partidul care a fondat Uniunea Europeană. Suntem partidul părinţilor fondatori ai Uniunii Europene. Avem datoria de a duce Uniunea Europeană în viitor; o Uniune pentru oameni, pentru nord şi sud, pentru est şi vest, pentru oamenii din sate şi pentru oamenii din oraşe, pentru tineri şi bătrâni.
(...) Am avut soluţii la problemele din trecut. Avem soluţii la problemele prezentului şi la problemele viitorului. De aceea este datoria noastră să continuăm să câştigăm. Am câştigat în trecut. Trebuie să continuăm să câştigăm şi în viitor pentru că suntem singura forţă europeană care are soluţii ce funcţionează în realitate.
Trebuie să câştigăm împotriva euroscepticilor, a socialiştilor şi a populiştilor de orice fel. Aceasta este misiunea noastră. Sunt gata să servesc. Sunt gata să fac parte din misiunea de a menţine PPE cea mai mare forţă politică la nivel european.Am fost vicepreşedinte în ultimii trei ani şi sunt pregătit să continui munca şi în următorii trei ani. (...) Vreau ca PPE să rămână în continuare ce mai importantă forţă politică în Europa, forţa politică ce sprijină în mod decisiv întărirea României în Uniunea Europeană", a anunţat Siegfried Mureşan pe pagina oficială de Facebook.
La congresul PPE va fi aleasă noua conducere a partidului, Manfred Weber (Germania) - actualul şef al PPE - fiind unicul candidat. Delegaţia liberalilor români care vor participa la Congresul popularilor europeni va fi condusă de Nicolae Ciucă, preşedintele PNL şi de Lucian Bode, secretarul general al respectivei formaţiuni politice.
Pentru cele zece funcţii de vicepreşedinte al PPE şi-au depus candidatura unsprezece membri ai respectivului grup politic: Esther de Lange (Ţările de Jos), Mariya Gabriel (Bulgaria), Esteban Gonzalez Pons (Spania), Johannes Hahn (Austria), Andrzej Halicki (Polonia)
David McAllister (Germania), Siegfried Mureşan (România), Petteri Orpo (Finlanda), Franck Proust (Franţa), Dubravka Suica (Croaţia) şi Antonio Tajani (Italia, fost preşedinte al Parlamentului European).
La lucrările PPE va participa din partea partidului Solidaritatea Europeană, formaţiune politică ucraineană afiliată popularilor europeni, fostul preşedinte al Ucrainei, Petro Poroşenko. El ar urma să le solicite colegilor europeni să ofere Ucrainei un plan de acţiune pentru aderarea la NATO la summitul de la Madrid care va avea loc la finalul lunii iunie.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.05.2022, 18:51)
Din partea cui candideaza, din partea Germaniei ? Ca este evident, acest individ, nu reprezinta si nu sustine interesele Romaniei acolo.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.05.2022, 19:27)
Am auzit de el odată și după nimic. Un alt birocrat ordinar plătit degeaba cu bani mulți.
2. Unde - s banii
(mesaj trimis de anonim în data de 30.05.2022, 23:01)
Cine atrage 80.000.000
000€ : Petru prețuri mici la energii .Domnilor filozofi puneți MÂNA ...și implementați altfel valoarea voastră e Z E R O .
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.05.2022, 12:44)
Siegfried Muresan e tanar si moale. Exact ca-n bancul cu ursul si iepurasul. Lui Siegfried nu-i cade parul atunci cand se sterg aia de sus la fund cu el. De-asta e vicepresh.