Acţionarii SIF Muntenia (SIF4) sunt convocaţi la adunarea de bilanţ, în data de 28 aprilie, cu propunerea ca întregul profit al anului trecut, în sumă de 266,2 milioane de lei, să meargă către "Alte rezerve", conform unui raport al administratorului SAI Muntenia Invest, publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Administratorul propune derularea unui program de răscumpărare a cel mult 23,5 milioane de acţiuni proprii, echivalentul a 3% din SIF, ce vor fi anulate pentru reducerea capitalului social. Titlurile urmează să fie achiziţionate la preţuri cuprinse între 0,1 lei şi 2,5104 lei. Acţiunile SIF4 au încheiat săptămâna trecută la preţul de 1,2 lei/unitate. "Plata acţiunilor răscumpărate în cadrul Programului se va face din sursele prevăzute de lege. Programul de răscumpărare va include şi alte cerinţe impuse de legislaţia specifică urmând ca achiziţionarea acţiunilor în cadrul Programului să se deruleze prin toate operaţiunile de piaţă permise de legislaţia specifică, ce pot include şi oferte publice de cumpărare iniţiate de Societate", se arată în convocator.
Ultima ofertă lansată de SIF Muntenia pentru răscumpărarea acţiunilor proprii a fost revocată deoarece investitorul Ben Madadi lansase o ofertă concurentă, la un preţ superior. Între timp, Madadi şi-a vândut aproape în întregime deţinerea la SIF4.
Pentru luna februarie a acestui an, SIF Muntenia a raportat o Valoare Unitară a Activului Net de 2,5104 lei, ceea ce faţă de preţul acţiunii de la finele săptămânii trecute, de 1,2 lei, oferă un discount de tranzacţionare de 52%. Evaluarea bursieră a SIF-ului se ridică la circa 942 milioane de lei.
1. Actiune concertată Sif 1+4+5 si fondurile lo
(mesaj trimis de anonim în data de 22.03.2022, 10:58)
Vrajeala ieftina sa cada fraierii in plasa.
Tot pe 18 luni se intinde programul?
Deci m,ai trece un ciclu financiar si ne scot ochii cu o rascumparare de 3 % din CS?
Vedem ce zice Sif 1 si Sif 5 cu propunerea asta?