SIF Oltenia şi-a vândut deţinerea în Turism Felix

Andrei Iacomi
Piaţa de Capital / 29 martie 2023

SIF Oltenia şi-a vândut deţinerea în Turism Felix

SIF Oltenia (SIF5) şi-a vândut deţinerea de 29,3% din Turism Felix (TUFE), după cum reiese din datele Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Tranzacţia s-a realizat prin metoda "vânzării speciale la ordin" în piaţa ofertelor şi operaţiunilor speciale administrată de bursă. Cumpărătorul, ce nu a fost încă anunaţat, a plătit 0,31 de lei pentru o acţiune TUFE, cu 4,03% peste referinţa din piaţa "regular", valoarea schimbului ridicându-se la 44,56 milioane de lei.

În 2022, Turism Felix a raportat un profit net de 8,64 milioane de lei, sub cel din 2021, de 10,35 milioane de lei, în timp ce veniturile s-au ridicat la 98,57 milioane de lei, peste cele din anul anterior, de 86,37 milioane de lei.

Acţionarul majoritar al societăţii cu profil turistic este Transilvania Investments (TRANI), care la finele anului trecut avea 63,76% din companie.

Opinia Cititorului ( 18 )

  1. Cine o fi cumpărătorul . Vânzarea Asta e servita, altfel nu se putea. Ziceau ca o dau cu minim 0,31. Se răzgândire oltenii și fusera buni și mai putini. Pe sifoanele astea le mai verifica cineva? Marcu ca tit e oltean nu vede ce e pe-acolo , pe la moldoveni gradinescu , peste tot e bine și liniște . Se fura deștept și mult înseamnă ca nu e furt e afacere.

    1. Scrie în articol că vânzarea s-a facut la 0.31 lei .Citește!

      Corect, 0,31. Si? E pret ok ? E un cadou.

      Corect, 0,31. Si? E pret ok ? E un cadou.

      La dimensiunea pachetului vândut cu siguranță dl. Președinte CIOACĂ, la propunerea d-lui director fost ASF actualmente de portofoliu, a comandat și un raport de evaluare a pachetului de acțiuni obiect al tranzacției. Nu de alta dar vreun turmentat ar putea afirma că prețul e cadou... Deja suntem doi!

      Cumparator-o firma din TELECOM

      Coruptul Copariu. Spagarul care a servit interesele kooperativei si a altor smenari. .ASF trebuie desfiintata, uitati-va la jaful din asigurari. Prostie si coruptie la ASF.

      La 0.31 acțiunea firmă e evaluată la vreo 30 mil€ Are terenuri de 288000 m p,dacă am pune la vanzare doar terenurile la 100€mp ar fi 29mil € ,dar are 147000mp construiți cu 8 Complexe hoteliere International,Termal,Nufarul,P oienita,Mures,Somes, Unirea,Lotus evaluate toate la 1mil€

      Merită mai mult? Evident dacă sunt administrate de Sifuri ,nu!!!

      Acțiunea s-a vandut la un PER de 16,5. La aceasta valoare, dupa toate standardele,pretul de vanzare nu este subevaluat.

      Poate ca ar trebui sa amintim si sumele " investite" de precedenta conducere a SIF 3 la TUFE ... Vreo 30,0 milioane euro ? Sau mai mult ?

      corect bine punctat.

      Vii si tu acum cu PER-ul ca sa acoperi ce?

      Zice bine Soho, administrate de Sifuri, la asemenea hoteluri de cate ori se schimba ''instalatiile'' fara sa se schimbe nimic, vorba lui Nenea Iancu.

      Capusare la greu...nu poti face ceva cu PER-ul. 

      Crezi ca e vreo problema cu sumele "investite" la TUFE, in condițiile în care "investitiile" au fost supravegheate de dnii Fercala și Ciurezu, membrii C.A in perioada 2011-2020? Eu nu cred, cei doi probabil ca au adus bani de acasă sa sprijine activitatea companiei.

      Cu siguranta ca stimabilii au adus bani de acasa ! Si nu doar la TUFE , care sta pe loc de frunte la ciordeala " pe fatza" pastorita de distinsul specialist Ciprian Copariu - sef Directia supraveghere CNVM / ASF vreme de vreo 10 ani . Lista este lunga , TUFE ar putea fi pe primul loc la ciordeala ca suma absoluta ; recordul de " investitii" / camera a fost realizat de SIF 3 la o societate ascunsa intre timp ...

    Sifurile 1,4 și 5 sunt deja SRL uri sau PFA uri. Nu au ce sa mai faca pe bursa. Ar trebui delistate și așa se curăță piata de niște forme fără fond. Nu se mai pot numi fonduri de investitii daca investesc unele la altele și cam atât. Dacă tot sunt pe vanzare, normal Ar fi sa procedeze ca la FP. Banii înapoi acționarilor. TUFE e subevaluata. Dacă din raport iese pret mic de ce sa vinzi forțat cand nu ai un BVC pe anul asta aprobat, nu dai dividende, nu anunți ce faci cu banii. Copariu va invata prost.

    1. exact.

      TUFE va fi urmatoarea delistata ????

    Ce spuneam de 2 zile uite ca se adevereste cu tranzactii incrucisate intre sif-uri.

    Eveniment important de raportat:  

    Transilvania Investments își majorează participația în Turism Felix S.A. la 93%  

    Transilvania Investments Alliance deține 93% din compania Turism Felix S.A. în urma tranzacției din data de  

    29.03.2023 derulată la B.V.B. (piața POFSV), prin care a achiziționat un pachet de 143.752.429 acțiuni emise de Turism Felix S.A., reprezentând 29,2663% din capitalul social, în valoare de 44.563.252,99 lei. Ca urmare a acestei achiziții, deținerea Transilvania Investments în societatea Turism Felix s-a majorat de la 63,7654% din capitalul social, la 93,0317%.  

    Acum urmeaza sa scoata banii di TUFE prin dividend cei de la TRANSI ca ei doar asa stiu sa faca.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb