SIF Transilvania: "Tribunalul a anulat angajările făcute de fosta conducere a Transilvania Hotel & Travel"

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 2 februarie 2016

Tribunalul Bucureşti a constatat, pe 27 ianuarie, nulitatea contractelor individuale de muncă încheiate de Transilvania Hotel & Travel (fosta Sigma Hotel Management, societate controlată de SIF3 Transilvania), prin fosta echipă managerială, pentru posturi de conducere inexistente în organigrama societăţii, potrivit unui comunicat transmis de SIF3.

În luna august 2015, SIF Transilvania a anunţat că echipa managerială a Transilvania Hotel & Travel a fost revocată prin decizia consiliului de administraţie al acestei societăţi, condus la acea dată de domnul Radu Toia, pe baza concluziilor rapoartelor auditorilor intern şi statutar, în cadrul cărora sunt evidenţiate o serie de nereguli în activitatea societăţii, cu un potenţial ridicat de înregistrare a unor prejudicii în patrimoniul societăţii, dintre care se pot evidenţia: încheierea de contracte de muncă pentru posturi de conducere inexistente în organigrama societăţii, încheierea de contracte de consultanţă cu propriile firme ale persoanelor încadrate cu funcţii de conducere, efectuarea de plăţi nejustificate pentru prestaţii neefectuate sau depăşirea nivelului bugetat al cheltuielilor efectuate în perioada de gestionare a societăţii.

Tot atunci, SIF3 a transmis că decizia revocării lui Radu Toia din funcţia de vicepreşedinte executiv/ director general adjunct SIF3 a fost luată ca urmare a neîndeplinirii corespunzătoare a atribuţiilor ce-i reveneau.

Precizările au venit după ce foştii manageri de la compania de turism au reclamat că au fost concediaţi "fără vreo justă cauză".

Conform Mediafax, Radu Toia, numit în în conducerea SIF Transilvania la mijlocul lui 2014, l-a recrutat în toamna anului 2014 pe Bruno Negoiţă, specializat în restructurări şi redresări de afaceri, care avea mandat să selecteze şi să coordoneze echipa ce urma să restructureze activitatea hotelurilor din portofoliu.

În prezent, actuala conducere a SIF3 este contestată de un grup de acţionari cu deţineri de 8%, din care face parte Radu Toia, alături de Constantin Frăţilă şi fonduri Certinvest şi Broadhurst.

Grupul de acţionari a solicitat convocarea acţionarilor SIF Transilvania pentru schimbarea conducerii, însă cererea a fost suspendată de Tribunal, iar, drept urmare, SIF3 a revocat convocarea pe care o făcuse deja.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb