SIF-URILE ŞI FONDUL PROPRIETATEA/BURSA Eliminarea pragului la SIF-uri, din nou pe tapet, anul acesta

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 ianuarie 2017

Anul 2017 va fi anul eliminării pragurilor la SIF-uri, de 5%, în prezent, a anunţat, la începutul anului, Mircea Ursache, vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Discuţiile despre prag reprezintă un subiect de interes pentru investitori, acestea având influenţă asupra cotaţiilor celor cinci emitenţi.

Şi sub guvernul Ponta, a existat intenţia de eliminare a pragului la SIF-uri, însă propunerea a fost scoasă, apoi, din proiectul de lege.

Istoria pragului la SIF-uri

Începând de la listarea SIF-urilor la Bursa de Valori Bucureşti, în 1999 s-a declanşat o lungă dispută în legătură cu posibilitatea ca un investitor să achiziţioneze mai mult de 0,1% din acţiunile unei societăţi de investiţii financiare, "prag" stabilit de către conducerile SIF-urilor şi consfinţit prin prevederi în statutele (ulterior actele constitutive) ale respectivelor societăţi, prin regulamentul de tranzacţionare (ulterior inclus în codul BVB) şi prin regulamentele CNVM.

Abia în 2005 când investitorii au dobândit un sprijin solid din partea alianţei "D.A." s-a reuşit trecerea prin Parlament a unui proiect de lege care trena de mai mulţi ani şi care a ridicat "pragul" de deţinere, limitând însă dreptul de vot al unui investitor sau grup de investitori care acţionează concertat la 1% din capitalul total al unei SIF.

Nu după mult timp, în Parlament a apărut un nou proiect de lege care încerca să permită acumularea de acţiuni şi drepturi de vot mergând până la 5% din totalul capitalului social. Promulgarea acestui act normativ a deschis drumul pentru o concentrare reală a capitalului în societăţile de investiţii financiare şi a adus SIF-urile la acelaşi nivel cu alte instituţii financiare (operatori de piaţă, depozitar, case de compensaţii, bănci) la care există limitări ale deţinerilor sau cerinţe de aprobare a unei participaţii mai mari din partea acţionarilor sau, după caz, a autorităţilor publice (necesitatea avizării de către BNR, de exemplu, a deţinerilor mai mari de 5% în băncile comerciale).

Argumentul principal pentru introducerea şi menţinerea limitărilor a fost acela că, în condiţiile unui acţionariat foarte numeros şi dispersat ar fi fost relativ uşor ca unii speculatori să acapareze poziţii de control cu o mică fracţiune din capitalul total şi apoi să administreze societăţile doar în favoarea unor grupuri restrânse de interese, cu atât mai mult cu cât piaţa de capital românească a fost şi este foarte volatilă.

Evoluţie

- Introducerea unui prag de deţinere la SIF-uri a fost aprobată în 1997 chiar de acţionarii societăţilor de investiţii financiare, când a fost fixată o limită de 0,1% din capitalul social.

- În iulie 2005, a fost aprobată prin ordonanţă modificarea pragului, de la 0,1 la 1%, iar un an mai târziu s-a decis ca limita de 1% să se aplice şi grupurilor de investitori care acţionează în mod concertat.

- În iunie 2009, câţiva parlamentari au iniţiat un proiect de lege care viza eliminarea pragului de deţinere la SIF-uri. Proiectul a intrat în septembrie în analiza comisiilor Senatului, care au hotărât că eliminarea pragului este totuşi riscantă şi au decis majorarea pragului de la 1% la 5%.

- Proiectul s-a întors la Camera Deputaţilor, unde a stat timp de aproape doi ani.

- Deputaţii au aprobat în 15 decembrie 2011 cu 170 voturi "pentru" şi 63 de voturi "împotrivă" proiectul legislativ pentru creşterea pragului maxim de deţinere la SIF-uri, de la 1% la 5% din totalul acţiunilor emise de fiecare societate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb