SIF-URILE ŞI FONDUL PROPRIETATEA/BURSA Tudor Ciurezu, SIF Oltenia: "Este dificil să asigurăm echilibrul necesar între investiţii şi sumele necesare plăţii dividendelor"

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 ianuarie 2017

Tudor Ciurezu, SIF Oltenia: "Este dificil să asigurăm echilibrul necesar între investiţii şi sumele necesare plăţii dividendelor"
  • document ataşat Top 10 Companii din portofoliu
    apasă aici pentru a descărca.

    "SIF Oltenia rămâne interesată să investească în bănci, precum şi în alte SIF-uri"

    (Interviu cu domnul Tudor Ciurezu, preşedinte-director general al SIF Oltenia)

    Reporter: Cum vedeţi evoluţia SIF-urilor, la 25 de ani de la înfiinţarea fostelor FPP-uri?

    Tudor Ciurezu: Evoluţia SIF-urilor, în general, considerăm că a fost una pozitivă. Despre SIF Oltenia SA pot spune că am avut o serie de reuşite, în sensul restructurării calitative a portofoliului administrat, a formării unui personal calificat, capabil să se adapteze modificărilor intervenite în legislaţia pieţei de capital, încheierea în condiţii de profitabilitate a fiecărui exerciţiu financiar, distribuirea de dividende anual.

    Activitatea SIF-urilor a fost, în cea mai mare parte, diferită de cea a FPP-urilor din care au provenit. Astfel, dacă în perioada de funcţionare ca FPP cea mai mare parte a activităţii era alocată celei de privatizare a societăţilor comerciale, ca SIF, principala provocare a fost în restructurarea portofoliului, astfel încât ponderea societăţilor lichide să fie cât mai mare, iar profitabilitatea portofoliului să fie ridicată.

    Considerăm că actuala structură a SIF Oltenia SA, din punct de vedere funcţional şi al portofoliului de active administrat este una optimă, care ne permite să privim cu încredere spre viitor.

    Reporter: Care sunt probleme actuale cu care se confruntă societatea?

    Tudor Ciurezu: Principala problemă cu care se confruntă societatea este cea legată de satisfacerea dorinţei acţionarilor în ceea ce priveşte distribuirea de dividende ridicate în fiecare exerciţiu financiar.

    SIF Oltenia SA a distribuit anual dividende, suma alocată reprezentând un procent important din profitul net realizat. În aceste condiţii, este foarte dificil pentru managementul societăţii să asigure echilibrul necesar între sumele alocate investiţiilor - care conduc la aprecierea valorică şi calitativă a portofoliului - şi sumele necesare plăţii dividendelor.

    Reporter: Cum s-a modificat portofoliul companiei până în prezent?

    Tudor Ciurezu: Portofoliul SIF Oltenia SA a suferit modificări importante. În primul rând, a avut loc o diminuare semnificativă a numărului de societăţi comerciale aflate în portofoliu.

    Astfel, numai în ultimii zece ani, acesta a fost redus, de la 233 societăţi, la 52 de societăţi, în prezent.

    Această restructurare prin diminuarea numărului de societăţi a avut ca scop o mai bună monitorizare a acestuia, precum şi îmbunătăţirea lui din punct de vedere calitativ. Deşi numărul de societăţi reprezentate în portofoliul administrat a scăzut, valoarea de piaţă a acestuia este superioară (ex.: 1.514 milioane lei, la 31.12.2016, faţă de 1.485 milioane lei la 31.12.2005).

    Şi din punct de vedere al structurii pe ramuri de activitate a portofoliului au avut loc modificări importante. Chiar dacă domeniul "finanţe, bănci, asigurări" s-a păstrat constant pe primul loc, în ceea ce priveşte celelalte domenii prezente menţionăm faptul că domeniul "resurse, petrol şi servicii anexe" ocupă în prezent locul al doilea, iar noi domenii sunt prezente în portofoliu: "transport energie şi gaze", "industria farmaceutică", "resurse gaz metan".

    Reporter: Care este opinia dumneavoastră legată de eliminarea pragului de deţinere la SIF-uri?

    Tudor Ciurezu: Pragul de deţinere la SIF-uri este o problemă care ţine strict de voinţă acţionariatului.

    În calitate de conducător al societăţii, consider că nu este corect să îmi exprim opinia.

    Reporter: Cum vedeţi viitorului SIF-ului?

    Tudor Ciurezu: Evoluţia SIF consider că va fi una pozitivă, dar să nu uităm că este strâns legată de evoluţia pieţei de capital în ansamblu, de evoluţia economiei româneşti şi de modificările cadrului legislativ aplicabil. Indiferent de potenţialul SIF-urilor şi de eforturile manageriale depuse, contextul politic caracterizat de instabilitate şi de dese schimbări legislative poate influenţa negativ evoluţia SIF-ului.

    Reporter: Care este politica de dividende a companiei?

    Tudor Ciurezu: SIF Oltenia SA a distribuit dividende în întreaga perioadă de funcţionare.

    Politica de dividende a urmărit atât satisfacerea intereselor investitorilor pe termen scurt, cât şi dezvoltarea instituţională pe termen mediu şi lung, astfel că o parte a profitului net a fost repartizată la rezerve, pentru a se crea sursele proprii necesare activităţii investiţionale.

    Până la 31.12.2016, s-au distribuit: 76,44% din dividendele cuvenite pentru exerciţiul financiar 2013, 77,13% din cele aferente anului 2014, respectiv 74,55% din cele cuvenite pentru anul 2015. În perioada 2011 - 2015, SIF Oltenia a repartizat din profitul net suma de 388,71 milioane lei pentru a fi distribuite ca dividend acţionarilor.

    Considerăm că un dividend, uşor superior ratei de remunerare a depozitelor bancare, pe termen de un an, ar reprezenta un criteriu optim de repartizare a profitului anual care ar stimula acţionarii, dar ar permite şi crearea surselor necesare dezvoltării calitative a societăţii.

    Reporter: Care este strategia de investiţii a SIF Oltenia?

    Tudor Ciurezu: SIF Oltenia a dus, de la înfiinţarea sa, o politică de investiţii activă, plasamentele fiind făcute în instrumente financiare permise de legislaţie şi cu respectarea limitelor investiţionale.

    Obiectivul investiţional permanent al SIF Oltenia a fost şi este creşterea valorii activelor prin investiţii realizate în special în acţiuni listate pe piaţa de capital românească, unde avem un nivel de expertiză ridicat.

    Principalele domenii investiţionale vizate sunt: domeniul energetic şi al utilităţilor; industria farmaceutică; domeniul financiar-bancar; infrastructură; industria alimentară.

    Sectorul energetic şi al utilităţilor rămâne în atenţia investiţională a SIF Oltenia în contextul unei macrostabilităţi a României. Acest domeniu este unul cu un grad de risc scăzut, care conferă stabilitate portofoliului administrat şi totodată emitenţii au o politică de dividend consistentă, care asigură o bună parte din veniturile din imobilizări financiare ale SIF Oltenia.

    În ceea ce priveşte industria farmaceutică, acesta este un domeniu extrem de dinamic şi în plină dezvoltare, piaţa din România având încă premisele unei creşteri ridicate.

    Sectorul financiar-bancar a indicat în anul 2016 o reală stabilizare şi arată semne de creştere. SIF Oltenia a investit mult în acest sector şi, deşi au fost perioade în care a şi dezinvestit - pentru a-şi asigura lichidităţi pentru realizarea politicii de dividend - rămâne interesată de a investi în bănci, precum şi în alte instituţii financiare (SIF-uri).

    Investiţiile în SIF-uri se vor face pe termen scurt-mediu, deoarece eventuale modificări legislative generează oportunităţi în fructificarea acestor investiţii.

    Acestea se vor realiza prin optimizarea şi restructurarea continuă a structurii activelor, astfel ca proporţiile expunerilor sectoriale să ţină cont de evoluţia cadrului macroeconomic.

    În contextul macroeconomic global, perspectivele pentru anul 2017 includ cel puţin un grad considerabil de incertitudine. Evoluţia pieţei de capital nu pare a fi lipsită de riscuri, astfel că SIF Oltenia va avea în continuare o strategie investiţională prudentă, realistă.

    Reporter: Aţi simţit că autorităţile v-au dezavantajat faţă de Fondul Proprietatea?

    Tudor Ciurezu: Nu consider că există diferenţe importante între cadrul legislativ aplicabil SIF-urilor şi cel pentru Fondul Proprietatea.

    Opinia Cititorului ( 4 )

    1. Singurul SIF care care este pro actionari ;a vandut din emitentii unde era majoritar ,cu profit ca lumea[bio-ccol-ppli-etc -UARG? BCR?.BRAVA!!

      Vrei sa fii inteligent dar mintea nu te ajuta.Participartiile respective nu au fost majoritare,dar au fost vindute foarte bine.C

      nu-ți dai numele adevărat,răutatea si lipsa de pregătire te t 

      1. Dar la BCR de ce nu a vandut? Din dragoste fata de actionari? Eu cred ca din dragoste pentru indemnizatia si beneficiile din consiliul de supraveghere.

      O forma de viata care crede ca detine adevarul absolut. In realitate doar unul care a batut palma cu toti infractorii de care a avut nevoie pentru bani si pentru a-si mentine pozitia. Insa, cu cat cazi mai de sus...

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    fngcimm.ro
    danescu.ro
    raobooks.com
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    chocoland.ro
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    leonidas-universitate.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    20 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9764
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
    Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    erfi.ro
    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    novaplus.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb