Fostul premier italian Silvio Berlusconi a murit luni la Spitalul San Raffael din Milano, la vârsta de 86 de ani, informează news.ro.
Il Cavaliere, cum era supranumit în Italia, a fost un om de afaceri înainte să fie şeful al trei guverne, timp de nouă ani, un record.
Născut în 1936 la Milano, el a înfiinţat grupul de presă Mediaset, al cărui acţionar principal era.
Silvio Berlusconi a dominat politica italiană, împreună cu partidul săi, Forza Italia (FI, dreapta).
În pofida multor scandaluri, de la "Rubygate" şi "Bunga Bunga" şi până la condamnarea sa cu privire la fraudă fiscală în dosarul Mediaset, prin care i s-a interzis să deţină funcţii publice, anulată câţiva ani mai târziu, el şi-a păstrat influenţa şi capacitatea de a reveni.
Silvio Berlusconi, un susţinător al actualei şefe a Guvernului, Giorgia Meloni, care a ajuns la putere în octombrie 2022, a cărui ministru al Tineretului a fost în 2008, s-a dovedit un susţinător un pic jenant.
El a fost criticat din cauza poziţiei sale faţă de Războiul rus din Ucraina, prin care susţinea că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se face vinovat de tensiunile cu Rusia.
În urma unui scor slab în alegerile europene din 2019 (8,78%), el s-a retras din cursa la succesiunea preşedintelui Sergio Mattarella în 2022.
El a fost reales senator în octombrie, la nouă ani după ce i-a fost retras mandatul, în urma condamnării în dosarul Mediaset.
La începutul lui aprilie, el a fost spitalizat cu probleme cardiace şi a anunţat că suferea de o leucemie cronică şi o infecţie pulmonară.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.06.2023, 15:22)
Lista prietenilor lui Putin se subtiaza!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.06.2023, 16:27)
ia-ti pastilele ca sa nu subtiezi si tu lista "prietenilor " lui zele
ca cica ar fi si pacat
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.06.2023, 07:48)
A plecat Bunga Bunga.RIP.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.06.2023, 07:49)
In umbra marilor copaci nici iarba nu creste.