Sindicaliştii din administraţie sunt în grevă generală

Mina Irina
Companii / 12 iulie 2016

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) continuă acţiunile de protest, organizând astăzi grevă generală cu întreruperea activităţii pe durata întregului program de lucru, potrivit unui comunicat al FNSA.

"Având în vedere eşecul negocierilor din data de 08.07.2016 pe marginea revendicărilor salariaţilor din administraţia publică locală din România, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) continuă acţiunile de protest, organizând în data de 12.07.2016 grevă generală cu întreruperea activităţii pe durata întregului program de lucru", informează comunicatul.

Federaţia precizează că referitor la modul în care au decurs discuţiile cu Ministrul Muncii, negocierile au început la ora 15,00 şi s-au finalizat la ora 22,30, iar până la ora 21,00 au convenit asupra unui accord de suspendare a grevei, aceasta conţinând în norma de hrană şi tichetele de vacanţă şi creşterea salarială.

"Referitor la norma de hrană şi tichetele de vacanţă, Ministrul Muncii se angaja ca în prima şedinţă de guvern după terminarea vacanţei parlamentare - 07.09.2016 să promoveze un act normativ care să reglementeze acordarea acestora pentru salariaţii din administraţia publică locală. Referitor la creşterea salarială, începând cu data de 15 iulie, vor fi demarate discuţiile pentru legea unitară de salarizare, pornind de la principiile Legii nr. 284/2010 şi valoarea punctului de referinţă 1250. În cadrul acestei legi, administraţia publică locală din România urma a fi considerată o ramură prioritară, deoarece este necesară reducerea discrepanţelor salariale în raport cu celelalte sectoare bugetare", menţionează sursa citată.

Potrivit sursei citate, ceea ce s-a convenit asupra formei finale a acordului a fost trimis spre printare pentru a fi semnat de către toate părţile implicate în negociere, însă ulterior s-a constatat că documentul nu mai conţinea nicio referire la cele convenite.

"În momentul în care ne-a fost returnat pentru a fi semnat, acesta nu mai conţinea nicio referire la cele convenite, lipseau termenele clare de finalizare şi angajamentele ferme. În schimb, a fost introdus un angajament al reprezentanţilor Guvernului României de formare al unui grup de lucru care să analizeze posibilitatea acordării drepturilor solicitate. Din aceste considerente şi datorită lipsei de seriozitate a reprezentanţilor Guvernului României în a soluţiona problemele grave cu care se confruntă salariaţii din administraţia publică locală din România, FNSA va continua acţiunile de protest şi va organiza, în data de 12.07.2016, grevă generală cu întreruperea programului de lucru pe durata întregii zile. Adresăm un apel către toţi salariaţii din administraţia publică locală din România să se solidarizeze cu demersurile colegilor reprezentanţi de către FNSA, să înţeleagă că doar împreună vom reuşi să eliminăm discriminarea de natură salarială la care suntem supuşi în raport cu administraţia centrală", mai menţionează sursa citată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb