Sindicaliştii îşi prelungesc manifestările de protest

Valentin Roman
Ziarul BURSA #Politică / 7 martie 2006

"Cartel Alfa" cere Parlamentului să reanalizeze proiectul de lege privind încadrarea în condiţii speciale de muncă

Sindicaliştii doresc ca prevederile legale să fie aplicate retroactiv, începînd cu 2001

Confederaţia Naţional Sindicală "Cartel Alfa" este nemulţumită de faptul că Senatul a res-pins modificările solicitate de Consiliul Economic şi Social la proiectul de lege pentru includerea în condiţii speciale de muncă a unor sectoare de activitate.

În acest sens, Federaţia Sindicală a Siderurgiştilor "METAROM" şi Federaţia Naţională Sindicală "Solidaritatea Metal", membre ale "Cartel Alfa", vor picheta Parlamentul, în perioada 2-10 martie, între orele 10:30-14:00. Potrivit unor surse sindicale, cele două federaţii solicită ca locurile de muncă să fie încadrate în condiţii speciale începînd cu data de 1 aprilie 2001, adică retroactiv, şi nu la data la care legea va intra în vigoare. Sindicaliştii susţin că neacoperirea perioadei 2001-2006 pentru aceste locuri de muncă în condiţii speciale ar crea o discriminare între salariaţii ale căror locuri de muncă au fost încadrate în condiţii speciale prin Legea 19/2000 şi cei ale căror locuri de muncă sînt încadrate în condiţii speciale prin noul act normativ. Aceleaşi surse au justificat cererea sindicaliştilor prin faptul că respectivele locuri de muncă au fost omise de legiuitor în legea 19/2000, deşi salariaţii lucrau efectiv la acea perioadă în condiţii speciale de muncă. De asemenea, sindicaliştii îşi mai fundamentează cererea prin faptul că însuşi proiectul de lege recunoaşte încadrarea în condiţii speciale a salariaţiilor care au lucrat în condiţiile grupei I de muncă înainte de apariţia Legii 19/2000.

Pe de altă, parte, într-un comunicat de presă al "Cartel Alfa", sindicaliştii arată că "ulterior apariţiei legii sistemului public de pensii, prin modificări ale prevederilor legale, au fost recunoscute ca stagii de cotizare perioade necontributive pentru anumite categorii de salariaţi". Sindicaliştii mai spun că "acea categorie a salariaţilor care au lucrat conform prevederilor legale anterioare apariţiei Legii 19/2000, în grupa I de muncă, a fost cea mai afectată de noile prevederi, vîrsta de pensionare fiind majorată cu şapte ani, în timp ce pentru celelalte categorii, grupele II şi III, vîrsta de pensionare a fost majorată cu doi, respectiv trei ani". De asemenea, condiţiile de pensionare pentru acest grup de salariaţi, prevăzute de proiectul de lege, nu sînt identice cu cele existente în legislaţia anterioară, stagiul de cotizare fiind majorat cu cinci ani.

"Cartel Alfa" solicită parlamentarilor din Camera Deputaţilor să modifice proiectul de lege în sensul avizului Consiliului Economic şi Social, "astfel încît salariaţii afectaţi de aceas-tă lege să poată beneficia de un drept care li se cuvine".

De prevederile acestei legi ar beneficia un număr de aproximativ 15.000 de salariaţi din sectoarele de activitate reprezentate de cele două federaţii (FSS METAROM şi FNS Solidaritatea Metal), ne-au declarat surse din interiorul acestora, în timp ce la nivel naţional, circa 70.000 de angajaţi ar putea fi încadraţi în condiţii de muncă speciale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb