Singura modalitate de a soluţiona problema "erorii" în legea "Taxei de Solidaritate"

Având în vedere "eroarea" din legea "Taxei de Solidaritate" şi faptul că nu se poate aplica nici o lege care să producă efecte retroactive, singura modalitate de a mai aduce sumele conjuncturale obţinute în anul 2022, în folosul românilor, este folosirea "voluntară" a acestor bani într-un Proiect Naţional Social.

Orice supraprofituri care se produc în mod conjunctural trebuie să se reîntoarcă parţial spre comunitatea care a generat supraprofiturile. Nu este corect ca supraprofiturile să ajungă doar în mâna acţionarilor (indiferent dacă acţionariatul este de stat sau privat), dar nici să devină supraimpozite şi care să se piardă în găurile negre ale bugetului de stat (în anul 2013 se instituia supraimpozitarea profiturilor din sectorul gazelor naturale destinate protejării consumatorilor vulnerabili, dar banii au fost cheltuiţi, iar consuamatorii vulnerabili nu au beneficiat 10 ani de aceste fonduri).

Apreciem că o prevedere în lege privind obligativitatea reinvestirii supraprofiturilor şi doar în situaţia în care nu se întâmplă acest lucru să se treacă la supraimpozitarea firmelor, o astfel de construcţie putea să stabilească obligaţia aplicării indifferent de cifra de afaceri şi mai mult ar fi atras participarea companiilor la aceste construcţii. O astfel de construcţie ar fi fost win-win-win (cetăţeni - stat - firme). Cetăţenii - pentru că ar fi avut access la produse care astăzi nu sunt produse în România sau nu sunt în cantităţi suficiente, fiind importate şi astfel având preţuri mai mari. Stat - deoarece se creştea rezilienţa şi securitate naţională, se dezvoltau noi bussinesuri generatoare de taxe şi impozite la bugetul de stat. Firme - existenţa unei cereri mai mari decât oferta energetică, determina oricum necesitatea unor investiţii în sectorul energetic, iar acestea aduceau noi viitoare profituri.

În schimb Guvernul a ales să stabilească printr-o ordonanţă de urgenţă (OUG 186/2022) că urmează să achite supraprofituri doar companiile care din următoarele activitatăţi definite de codul CAEN - 051 extracţie cărbune; 061 extracţie ţiţei; 062 extractie gaze naturale; 191 fabricarea produselor de cocserie şi 192 fabricarea produselor obtinute din prelucrarea titeiului adună mai mult de 75% din cifra de afaceri totală a companiei. Legislaţia, astfel este clară, se efectuează calculul care însumează toate veniturile obţinute din vânzarea tuturor produselor care se găsesc în codurile CAEN indicate în lege şi dacă acestea reprezintă mai mult de 75% se achită suprataxa. Apelarea la "interpretări" prin care se sustine faptul că un produs care a fost folosit ca materie primă sau ca formă de energie, pentru producerea unui alt produs care s-a comercializat ca produs finit într-un alt cod CAEN, care nu intra sub incidenţa legii supraimpozitării, că dacă acesta s-ar fi comercializat şi nu ar fi fost folosit ca materie primă sau ca formă de energie, atunci s-ar fi încadrat într-unul din codurile CAEN care era prevăzut de lege şi astfel s-ar fi ajuns ca procentul veniturilor din activitatea de extracţie oil&gas&coal în cifra de afaceri să depăşească 75% din cifra de afaceri, nu mai poate răsturna o lege prost făcută,

Abordarea absurdă a statului "să i sufocăm cu controale" este contraproductivă, deoarece aceste controale nu vor face decât să sufoce angajaţii simplii, care nu vor mai avea timp să se ocupe de activităţile curente şi vor căuta toată ziua luni întregi tot felul de hârtii cu care îi hărţuiesc controlorii. Rezultatul nu va fi plata a ceea ce nu se poate plăti conform legii, rezultatul este că dacă nu te mai ocupi de activităţile de bază ci pierzi timpul cu "cerinţele controlorilor" o să vedem scăderea producţiei de gaze, a producţiei de ţiţei, a producţiei de energie electrică, adică importuri mai mari, adică costuri mai mari.

În interesul cetăţenilor români, pentru a fi solidari cu persoanele vulnerabile care în plin secol XXI, într-un stat membru UE şi NATO, manifestă o semnificativă rămânere în urmă în ce priveşte finalizarea procesului de electrificare a zonelor rurale, pentru a corecta eroarea autorităţilor române şi pentru a determina ca supraprofiturile produse în mod conjunctural să se reîntoarcă, parţial spre comunitate propunem ca "taxa de solidaritate" care ar fi putut ajunge la bugetul de stat în condiţiile în care legea era scrisă correct, să fie folosită pentru finalizarea electrificării satelor României în cadrul programului naţional de electrificare a satelor româneşti, propus de AEI "Energie pentru Viaţă".

Diferite surse prezintă că în România se mai găsesc între 52.000 de gospodării (estimări a Ministerului Energiei pe baza datelor colectate de la Consilii Judeţene si Prefecturi, în 2018) şi 100.000 de locuinte rămase nelectrificate, conform datelor newsenergy.ro.

Pentru aceste cifre o evaluare primară a impactului bugetar ar putea fi între 300 şi 700 mil. Eur, cu luarea în considerare a unui necesar de putere instalată de 3 -5 kW / gospodărie.

Această soluţie poate pune capăt disputei dintre Ministerul Finanţelor şi compania OMV Petrom pe o miză importantă: o sumă de cca. 700 milioane euro şi ar adduce solidaritatea aşteptată de peste 60 de ani de miile de români care trăiesc fără energie electrică, ar fi cel mai important program de responsabilitate socială din partea unei companii din România şi ar fi un mod transparent şi concret de folosire a acestor sume ob'inute conjunctural.