SÎNZIANA MAIOREANU, CEO AEGON ROMÂNIA: "Digitalizarea serviciilor şi livrarea de produse cât mai personalizate - o regulă de bază a asigurărilor în viitor"

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 15 februarie 2023

Sînziana Maioreanu: "Am lansat în septembrie 2022, Ghidul de educaţie financiară, unde am transpus informaţii din lumea financiară într-un limbaj mai prietenos, cu sfaturi şi exemple venite din experienţa noastră în domeniu, dar şi din experienţa noastră de părinţi. Ghidul este disponibil gratuit pe site-ul Aegon România şi a fost descărcat până în prezent de peste 500 de persoane". (Sursa foto: facebook / Sînziana Maioreanu)

Sînziana Maioreanu: "Am lansat în septembrie 2022, Ghidul de educaţie financiară, unde am transpus informaţii din lumea financiară într-un limbaj mai prietenos, cu sfaturi şi exemple venite din experienţa noastră în domeniu, dar şi din experienţa noastră de părinţi. Ghidul este disponibil gratuit pe site-ul Aegon România şi a fost descărcat până în prezent de peste 500 de persoane". (Sursa foto: facebook / Sînziana Maioreanu)

"Una dintre cele mai importante investiţii este în propria persoană" "Oamenii au ajuns la o maturitate în ceea ce priveşte modul în care se raportează la viitorul lor şi la situaţiile neprevăzute"

Un tânăr care se află la începutul drumului ar trebui să nu înceteze să investească în educaţia lui, să se dezvolte constant şi să înveţe noi abilităţi, pentru că una dintre cele mai importante investiţii pe care cineva poate să le facă este în propria per­soană, ne-a spus Sînziana Maioreanu, CEO Aegon România, în cadrul unui interviu.

Conform domniei sale, în primele nouă luni ale anului trecut, Aegon România a avut un parcurs pozitiv, reuşind să atingă o cotă de piaţă de 4,5% şi să se menţină între primii şapte asigurători din ţara noastră. "Comportamentul de procrastinare al românilor este o consecinţă a nivelului de educaţie financiară", spune Sînziana Maioreanu.

Reporter: Traversăm o perioadă dificilă, cu inflaţie ridicată, război la graniţă şi perspectiva încetinirii economice, poate chiar recesiune. Ce impact au toate aceste elemente asupra industriei asigurărilor din ţara noastră? Puteţi detalia?

Sînziana Maioreanu: În ciuda tuturor acestor motive de teamă şi neîncredere, piaţa de asigurări a crescut anul trecut, iar acest lucru demonstrează că oamenii au ajuns la o maturitate în ceea ce priveşte modul în care se raportează la viitorul lor şi la situaţiile neprevăzute. Acest lucru s-a văzut prin modul în care oamenii au înţeles că, în astfel de situaţii, în care riscurile potenţiale sunt greu de anticipat, cea mai la îndemână soluţie este să se asigure că au la dispoziţie instrumentele necesare care să le permită să treacă mai uşor peste aceste momente.

Reporter: Cum s-au resimţit toate acestea la nivelul Aegon România?

Sînziana Maioreanu: Cel puţin pentru primele nouă luni ale anului trecut, Aegon România a avut un parcurs pozitiv, reuşind să atingă o cotă de piaţă de 4,5% şi să se menţină între primii şapte asigurători din România. Primele brute subscrise ale Aegon au crescut cu 9,6% comparativ cu primele nouă luni ale anului 2021, la 117,7 milioane de lei. De altfel, încrederea pe care ne-au acordat-o clienţii noştri în 2022 a venit în continuarea celei din 2021, an pe care Aegon l-a încheiat cu un volum al primelor brute subscrise de 153,49 milioane lei, în creştere cu 14,09%, faţă de 2020.

Reporter: Potrivit unor studii şi comunicate, inclusiv ale Aegon, interesul românilor pentru asigurările de sănătate a crescut în ultimii ani. Care credeţi că sunt motivele care stau la baza acestei tendinţe?

Sînziana Maioreanu: Maturitatea este principalul motiv al acestui comportament responsabil faţă de sine şi de cei dragi. Trăim într-o perioadă în care încrederea în viitor ne este pusă la încercare şi, cum e şi firesc, cu toţii căutăm puncte de sprijin în jurul nostru. Cred că asta este exact ce s-a întâmplat în cazul multor români: au căutat un punct de sprijin şi ne-am bucurat că o parte dintre ei l-au găsit la noi.

Reporter: Conform unui studiu realizat de Standard & Poor's Ratings, ţara noastră ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte educaţia financiară. Care sunt consecinţele acestei situaţii? Cum poate fi schimbată?

Sînziana Maioreanu: Studiile relevă, într-adevăr, că România ocupă ultimul loc din perspectiva educaţiei financiare, dar am convingerea că această situaţie se poate remedia prin învăţare, perseverenţă şi răbdare. Realitatea este că românii evită să îşi facă o planificare financiară, aşa cum a reieşit dintr-un studiu derulat în 2022 chiar de către Aegon România, iar comportamentul de procrastinare al românilor este o consecinţă a nivelului de educaţie financiară. Din dorinţa de a ajuta şi a contribui activ la remedierea acestei situaţii, am lansat în septembrie 2022, Ghidul de educaţie financiară, unde am transpus informaţii din lumea financiară într-un limbaj mai prietenos, cu sfaturi şi exemple venite din experienţa noastră în domeniu, dar şi din experienţa noastră de părinţi. Ghidul este disponibil gratuit pe site-ul Aegon România şi a fost descărcat până în prezent de peste 500 de persoane.

Reporter: Ce sfaturi aveţi, în ceea ce priveşte economisirea şi/sau investiţiile, pentru un tânăr care abia iese din băncile şcolii sau termină facultatea şi este la primul său loc de muncă?

Sînziana Maioreanu: Cred că un posibil sfat pentru un tânăr care se află la începutul drumului ar fi să nu înceteze să investească în educaţia lui, să se dezvolte constant şi să înveţe noi abilităţi, pentru că una dintre cele mai importante investiţii este investiţia pe care o faci în propria persoană. Acum ar fi un moment potrivit să îşi propună şi câteva obiective pentru viitorul lui şi să înceapă, cu paşi mici, să lucreze la îndeplinirea lor.

Reporter: Care ar fi, în opinia dumneavoastră, tendinţele pieţei asigurărilor în următorii cinci - zece ani? Cum vreţi să le abordaţi?

Sînziana Maioreanu:Este dificil să emitem predicţii în contextul actual, dar, dacă luăm în calcul că această piaţă a crescut în ultimii trei ani, marcaţi de foarte multă incertitudine, putem să apreciem că, fie şi pe termen scurt, evoluţia pozitivă va continua.

Cred că digitalizarea serviciilor şi livrarea de produse cât mai personalizate, care să ţină cât mai mult cont de specificul activităţii fiecăruia dintre clienţii noştri va fi o regulă de bază a pieţei de asigurări în viitor. În orice caz, Aegon România va continua să fie alături de români pentru a răspunde cât mai bine nevoilor şi cerinţelor lor. Este ceea ce facem de peste paisprezece ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb