Soarta Guvernului Boc urmea-ză să fie decisă, astăzi, de Parlament. Senatorii şi deputaţii vor supune la vot moţiunea de cenzură a opoziţiei "Moţiunea României majoritare, moţiune populară", prin care PSD+PC şi PNL vor încerca, din nou, să demită Cabinetul Boc, după ce ultima tentativă de acest gen, din luna iunie, a eşuat. Atunci mai mulţi parlamentari ai puterii au votat alături de opoziţie, dar cu toate acestea Guvernul Boc a scăpat ca prin urechile acului, susţinătorilor moţiunii "Opriţi genocidul social" lipsindu-le doar opt voturi pentru o nouă demitere a Cabinetului Boc, după cea din 2009. Şi în iunie, şi acum, dezbterea moţiunii de cenzură stă sub semnul manifestaţiilor sindica-le, prin care bugetarii vor să pună presiune pe aleşii puterii să voteze pentru demiterea Guvernului.
De data aceasta însă liderii opoziţiei sunt ceva mai rezervaţi în privinţa şanselor moţiunii de cenzură. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, recent, că există o probabilitate de 55% ca aceasta să nu treacă de plenul Parlamentului. Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a susţinut şi el, ieri, în preziua votului, că era mai optimist zilele trecute în privinţa şanselor de reuşită a moţiunii de cenzură. În schimb, liderul PSD, Victor Ponta, a susţinut că opoziţia ar mai avea nevoie de doar patru voturi pentru a trece moţiunea de cenzură. Ponta a făcut un apel la aleşii puterii să nu se abţină de la vot. Cu toate acestea, parlamentarii din arcul guvernamental par de neînduplecat în această privinţă. Liderii coaliţiei de guvernare au anunţat că parlamentarii puterii se vor abţine de la vot, iar cei ai minorităţilor au spus că nu vor participa. Acest demers a fost taxat de liderii opoziţiei care acuză că decizia a fost luată de tema consecinţelor unui vot liber. Pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată, sunt necesare voturile a 236 de parlamentari, iar opoziţia deţine 214 parlamentari. Dacă moţiune de cenzură va fi adoptată, Guvernul Boc va fi demis, iar preşedintele va convoca partidele pentru consultări în ve-derea desemnării unui nou premier care să formeze Executivul.