Social-democraţii germani pun frîne aprecierii euro

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 12 octombrie 2005

Moneda unică europeană s-a depreciat ieri, pe pieţele externe, în raport cu dolarul, pe fondul temerilor că liderul Uniunii Creştin Democrate din Germania, Angela Merkel, nu va putea să-şi aplice reformele menite să reducă şomajul şi să impulsioneze creşterea economică, puterile sale urmînd să fie limitate de partenerii social-democraţi din coaliţie, conduşi de fostul cancelar Gerhard Schröder. Asta, pentru că social-democraţii, care sînt consideraţi vinovaţi de stagnarea celei mai mari economii a Europei, îşi vor păstra portofoliul finanţelor şi cel al muncii, potrivit înţelegerii la care au ajuns Merkel şi Schröder. În urma negocierilor, social-democraţii vor deţine opt din cele 14 ministere, ceea ce arată că Merkel a plătit cam scump postul de cancelar al celei mai mari economii europene. În aceste condiţii, moneda unică şi-a stopat ascensiunea începută cu o zi înainte, la aflarea veştii privind noua postură a lui Merkel.

În prima parte a zilei de ieri, euro s-a depreciat pînă la 1,2023 dolari pe piaţa din New York, de la 1,2067 dolari la finele zilei anterioare. Analiştii anticipează că euro va scădea pînă la 1,19 dolari în această săptămînă. După alegerile din 18 septembrie, euro a pierdut 1% în raport cu dolarul.

"Nu ne putem aştepta ca < marea coaliţie > să impulsioneze şi să accelereze reformele, în special pe cele privind piaţa muncii şi sistemul fis-cal", apreciază Tomoko Fujii, strateg la "Bank of America", sucursala din Tokio. Fujii consideră că euro pare slab în acest moment.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb