Specialiştii Casei de Insolvenţă Transilvania consideră că managementul privat trebuie dublat de un specialist în turnaround management (manager de criză), pentru ca proiectul "CEO la stat" să aibă rezultatele scontate, se arată într-un comunicat trimis redacţiei.
"În cele mai multe cazuri, managementul privat va avea succes în gestionarea activităţii întreprinderilor de stat doar dacă va fi dublat, sau chiar precedat într-o perioadă de interimat, de către un turnaround manager, adică un manager de criză", consideră Andrei Cionca, fondator al Casei de Insolvenţă Transilvania.
Un manager privat poate deţine toate calităţile necesare pentru a conduce şi gestiona o activitate în mod eficient şi profesionist, fiind specializat în managementul companiilor, însă nu va avea abilităţile specifice pentru a proceduce schimbarea trend-ului.
Turnaround manager-ul este un specialist în gestionarea situaţiilor de criză, în redresarea companiilor aflate în dificultate, capabil să inverseze trendul existent prin măsuri specifice activităţii de restructurare.