Somnul naţiunii

Somnul r(n)aţiunii naşte monştri, monştri fără inimă în diverse birouri guvernamentale şi monştri fără creier pe străzi. Naţiunea oripilată a urmărit în ultimele două zile cum o mână de huligani a provocat, a deturnat, a incendiat, a lovit şi a distrus. Societatea pare uimită de astfel de reacţii, făcându-se că nu ştie că astfel de grupuri se antrenează de ani buni pe stadioane sau în jurul lor. Trebuie făcută o precizare, huliganii nu au în general nicio legatură cu iubitorii fotbalului, stadionul reprezentând pentru ei doar o scenă temporară pe care să evolueze, o pregătire pentru viitoarele "fapte de arme". Societatea nu a făcut nimic să-i oprească iar forţele de ordine au avut un comportament aproape părintesc vizavi de aceşti descreieraţi, dezvoltând o relaţie împotriva firii. Chiar şi intervenţiile jandarmilor de duminică seară au demonstrat o lipsă de coordonare, de logică şi de voinţă vizibilă cu ochiul liber. Cei care se fac că nu ştiu nimic despre acest fenomen fie mint, fie se mint.

În iulie 2009, am scris o scurtă opinie, într-un cotidian căzut pe altarul crizei, despre acest fenomen în expansiune: "Nu e o noutate pentru nimeni că prostia este universală. Oripilaţi să tot vedem cum se manifestă în ultima perioada unii dintre spectatorii autohtoni, am uitat că astfel de personaje se găsesc în toate ţările lumii şi că huliganismul nu a fost inventat şi nu este doar o problemă românească. (...) Nu ar fi o măsură deplasată dacă transmisiunile în direct din fotbal ar fi interzise minorilor. Abia după o serioasă cenzură putem lăsa copiii să privească cel mai popular sport din lume. Poate aşa capetele rase şi pline de ură s-ar mai potoli. Este clar că în manifestările lor este şi o formă de exhibiţionism. Fotbalul nostru cel de toate zilele conţine din plin violenţă, atât pe gazon cât şi în tribune, limbaj vulgar, nuditate, să zicem non-sexuală, dar mai ales modele umane demne de neurmat. Din nefericire spectacolul nu este stricat doar de anumiţi spectatori care nu înţeleg niciun fel de regulă a bunului-simţ şi care se ghidează doar după legile junglei, ci şi de unii oficiali. Bătăi de stradă, poliţişti răniţi, bunuri distruse, înjurături cumplit de variate, cu asta se pot delecta oamenii înainte şi după un meci important. Ofrande aduse pe altarul zeului fotbal. Devenit o anexă, jocul în sine nici nu mai contează . Fotbalul e mult prea populat de personaje toxice, până la curăţirea lui copiii trebuiesc ţinuţi de o parte. Să vina deratizarea!".

Lucrurile au evoluat de atunci după o schemă verificată şi în alte ţări. Masa de manevră - larva- s-a dezvoltat în voie parazitând mediul sportiv, iar când a ajuns la maturitate, fluturele cu cap de mort a început să zboare liber pe străzi stricând aerul şi nu numai, fiind folosit pentru manevre oculte şi de alte personaje decât cele de la cluburile de fotbal.

Orice om normal este tentat în primă fază să plângă pe umărul jandarmului anonim aflat la datorie, dar nu ar trebui să uităm că acelaşi jandarm confisca pixurile şi bateriile de la apartele foto ale jurnalistului, fiind extrem de zelos, în timp ce huliganul putea intra nestingherit pe stadion cu lanţuri la brâu, cu petarde şi cu fumigene.Când jurnaliştii sau oamenii paşnici erau loviţi, forţele de ordine se gândeau de 3-4 ori până să intervină iar justiţia se lăsa şi ea lovită... de duhul blândeţii. Imaginea poate fi translatată foarte uşor şi la evenimentele din ultimele zile. Nimic nu a împiedicat grupul de diversionişti să ajungă pe treptele Teatrului Naţional, în schimb s-au găsit forţe suficiente să-i împiedice pe studenţi, veniţi organizat din Regie, să intre în Piaţa Universităţii. În acest mediu propice era imposibil ca huliganul să nu prindă curaj; tot ceea ce se întâmpla în jurul lui i-a demonstrat că legea se aplică doar în cazul "fraierului" care munceşte, plăteşte impozite şi din când în când simte şi el nevoia să se facă auzit. Huliganismul l-a alungat pe omul cinstit de pe stadion, din piaţa publică iar în viitor îl poate scoate şi din biserică, teatru sau, de ce nu, din propria casă. Sunt nenumărate voci care acum se în-treabă cum trebuie procedat în acest caz. Teoria spune că niciodată nu este prea târziu, cel puţin dacă există voinţă pentru rezolvarea unei probleme. Din păcate, ultimii 22 de ani ne-au lămurit despre felul cum se manifestă voinţa conducătorilor noştri.