SONDAJ EJOBS: Doar 17,7% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani spun că s-au şi angajat în ultimele 6 luni

G.U.
Companii / 21 octombrie 2021

Raluca Dumitra, Head of Marketing la eJobs România

Raluca Dumitra, Head of Marketing la eJobs România

Odată cu declanşarea pandemiei, segmentul de vârstă 18-24 a urcat de pe ultimul loc pe locul 2 în topul celor mai activi candidaţi, aplicările lunare ale acestora depăşind 330.000. Cu toate acestea, doar 17,7% dintre ei spun că s-au şi angajat în ultimele 6 luni, conform celui mai recent sondaj eJobs România.

Principalul motiv care i-a determinat pe tineri să aplice mai mult în această perioadă e dorinţa de stabilitate financiară. Totodată, studiul efectuat de eJobs arată că următoarele motive au fost nevoia de a acumula experienţă într-un timp cât mai scurt, faptul că au avut mai mult timp liber ca urmare a mutării cursurilor în mediul online, creşterea numărului de joburi remote, dar şi de nevoia de a-şi putea acoperi cheltuielile pentru a nu se întoarce să locuiască cu părinţii, odată cu trecerea în online.

"Una dintre puţinele şi cele mai îmbucurătoare surprize ale pandemiei a fost să vedem că tinerii au devenit foarte harnici când vine vorba de aplicări. Intenţia lor de angajare e, cu siguranţă, mult peste perioada prepandemică şi chiar la un nivel istoric: avem cu 123% mai multe aplicări din partea lor în luna septembrie a acestui an versus 2019. Oferta de joburi pentru acest segment e şi ea una extrem de generoasă - peste 27.000 de noi joburi lunare. Cu toate acestea, realitatea din piaţă ne arată că procentul celor care îşi şi transformă intenţia în fapt este foarte mic", precizează Raluca Dumitra, Head of Marketing la eJobs România.

Studiul eJobs mai arată că 32% dintre tinerii care în acest moment nu lucrează au avut totuşi o primă experienţă profesională deja, dar au renunţat la job pentru că au vrut să se concentreze pe studii (49%), salariul era nesatisfăcător (26%), nu mai aveau suficient timp liber (19%), nu au vrut să se streseze (4%) sau stau cu părinţii şi nu au, de fapt, nevoie să lucreze (2%).

Fiind întrebaţi care sunt principalele provocări cu care se confruntă la angajare, 90% menţionează lipsa de experienţă ca impediment, 69% spun că sunt prea puţine joburi pentru candidaţii cu profilul lor, 34% spun că nu ştiu cum să se comporte la un interviu, iar 29% cred că salariile sunt prea mici pentru acest segment de vârstă.

Deşi aceştia susţin că nu au suficiente oportunităţi de angajare, potrivit datelor eJobs România, doar în luna septembrie a acestui an, au fost scoase la bătaie peste 14.000 de locuri de muncă dedicate celor fără experienţă de lucru, la care se adaugă joburile pentru cei din segmentul entry level (0-2 ani experienţă).

Potrivit sondajului, salariul rămâne un criteriu important la angajare pentru 56% dintre ei, dar nu cel mai important, căci 59% pun pe primul loc un plan de dezvoltare profesională bine pus la punct. Celelalte criterii care contează pentru segmentul de vârstă 18-25 sunt o atmosferă de lucru plăcută (37%), să poată lucra part time (33%), flexibilitatea angajatorului (24%), stabilitatea domeniului (24%), dar şi posibilitatea de a lucra remote (21%).

O treime dintre cei cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani se aşteaptă să câştige între 2.100 şi 2.500 de lei pe lună la primul job. 18% caută salarii cuprinse între 1.700 şi 2.000 de lei, 16% între 2.600 şi 3.000 de lei şi 13% s-ar mulţumi cu un venit cuprins între 1.500 şi 1.700 de lei, arată cel mai recent studiu realizat de eJobs România, liderul pieţei de recrutare din România.

"Ultima perioadă a calibrat aşteptările tinerilor aflaţi la început de carieră la realitatea din piaţa muncii. Înainte de pandemie, angajatorii se plângeau frecvent că tinerii îşi doresc salarii peste bugetele pe care le aveau la dispoziţie, dar şi beneficii pe măsură. Din fericire, această categorie de candidaţi a înţeles cât de importantă este acumularea experienţei de lucru încă de pe băncile facultăţii şi sunt acum mult mai conectaţi la piaţă", mai spune Raluca Dumitra.

Studiul a fost derulat în luna octombrie a acestui an, pe un eşantion de peste 1.217 de respondenţi cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4657
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3003
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9056
Gram de aur (XAU)Gram de aur368.9924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb