Măsurile ESG sunt în topul preocupărilor chiriaşilor, urmate de implementarea de soluţii high-tech şi crearea de comunităţi - relevă un sondaj realizat de către FORTIM Trusted Advisors, companie de referinţă pe piaţa de servicii de consultanţă imobiliară, închiriere de spaţii comerciale şi industriale şi management rezidenţial, conform unui comunicat remis redacţiei.
"În urma sondajului, a reieşit că pe primul loc, votată de 75% din totalul respondenţilor din companiile chiriaşe, se află intenţia de adoptare a măsurilor ESG, la egalitate cu implementarea de soluţii high-tech. Aceste două criterii sunt puternic asociate cu îmbunătăţirea calităţii spaţiului şi activităţii la birou. Companiile chiriaşe sunt preocupate de condiţiile ESG, de crearea unor comunităţi în cadrul clădirii, de organizarea de evenimente caritabile, de noi spaţii de recreere şi petrecere a pauzelor la birou într-un mediu cât mai plăcut. Din cauza inflaţiei, au apărut însă şi preocupări precum indexarea chiriei şi costurile utilităţilor, într-o mai mică măsură însă decât ESG", declară Costin Nistor, Managing Director al Fortim Trusted Advisors, membra a Alianţei BNP Paribas Real Estate.
Conform sondajului realizat de Fortim Trusted Advisors, 41,7% din chiriaşii de birouri au apreciat o probabilitate foarte mare şi 33,3% o probabilitate mare de a demara proceduri ESG, ca parte a planului de dezvoltare în 2023. Întrebările au fost evaluate cu o scală de la unul la cinci, unde 1 a reprezentat indicativul cel mai puţin probabil şi cinci, indicativul cel mai mult probabil.
"Majoritatea proprietarilor de clădiri de birouri se gândesc doar la E - Environmental, cu impact direct în scăderea costurilor cu energia şi protecţia mediului. Noi considerăm că trebuie să avem grijă de toate aceste direcţii, şi mai mult de S- Social, integrarea de comunităţi în companii şi în clădire şi G - Governance, care ţine mai mult de serviciile de property management şi digitalizarea lor. ESG nu trebuie să fie doar un trend de promovare în domeniu, ci un diferenţiator la acest moment şi o normalitate în viitorul apropiat, pentru toate mediile de birouri", declară Costin Nistor.
Potrivit sursei citate, o altă întrebare a sondajului a fost despre intenţia de a schimba spaţiul de birouri, respondenţii optând pentru păstrarea spaţiului în care activează. În acest moment, conform datelor, chiriaşii din clădirile administrate de Fortim Trusted Advisors nu îşi doresc să extindă mai mult sistemul work from home şi fac eforturi pentru a readuce angajaţii la birou.
Pe locurile următoare în topul preocupărilor chiriaşilor de birouri se află trei posibile motive de îngrijorare în viitor. Circa jumătate dintre respondenţi sunt preocupaţi de indexarea chiriei şi de costurile utilităţile şi 40% de evoluţia taxei de servicii în 2023.
"Companiile care vor să aducă o plus valoare angajaţilor vor opta întotdeauna pentru clădiri bine poziţionate, cu un consum redus de energie, multe tinzând către emisii zero carbon, care oferă condiţii mai bune, cu design modern, compartimentări optime, facilităţi şi dotări smart. Proprietarii clădirilor de birouri mai vechi de 10 ani trebuie să înţeleagă că pentru a le transforma în spaţii sustenabile, este nevoie de o strategie pe termen lung, cu bugete alocate pentru investiţii în renovarea zonelor comune, crearea unei comunităţi care beneficiază de facilităţile oferite, schimbarea sau modernizarea sistemului de management al clădirii şi obţinerea unui certificări verzi. Altfel, există riscul pierderii chiriaşilor actuali sau potenţiali, interesaţi să aibă medii de lucru aliniate la standarde internaţionale", estimează Costin Nistor în comunicat.