SONDAJ PWC: Reprezentanţii companiilor din România estimează scăderea cu până la 25% a veniturilor în 2020

G.U.
Comunicate de presă / 26 iunie 2020

Ionuţ Simion, Country Managing Partner PwC România

Ionuţ Simion, Country Managing Partner PwC România

Aproximativ 75% dintre respondenţii sondajului estimează că veniturile totale ale companiilor pe care le reprezintă vor scădea cu mai puţin de 25% în 2020, comparativ cu anul 2019, ca efect al crizei sanitare, potrivit sondajului "Transfer Pricing Challenges during and post Covid-19", realizat de PwC România în perioada aprilie-mai, conform unui comunicat de presă.

În acelaşi timp, aproape jumătate dintre entităţile din România ale grupurilor multinaţionale estimează scăderea marjei de profit din tranzacţiile cu părţile afiliate, iar 36% dintre respondenţi au arătat că eventualele cheltuieli generate de criza COVID-19 nu vor fi rambursate de grup.

Ionuţ Simion, Country Managing Partner PwC România, a declarat:"Politicile de preţuri de transfer au fost gândite şi aplicate de companii într-o perioadă de creştere economică şi, prin urmare, acum sunt reanalizate. Grupurile evaluează impactul pe termen mediu şi lung al pandemiei, luând în calcul măsuri pentru eficientizarea şi reducerea costurilor. Astfel, evoluţia relaţiilor cu părţile afiliate are o doză mare de incertitudine, nefiind clar în ce măsură grupurile mamă vor decide să susţină entităţile locale pentru a-şi acoperi pierderile suferite în perioada de întrerupere a activităţii"

În ceea ce priveşte lichiditatea, majoritatea respondenţilor au arătat că au avut suficient numerar pentru a-şi susţine activitatea, iar în eventualitatea unor probleme majore, 60% au indicat renegocierea condiţiilor de plată, fără a contracta noi finanţări. Doar 20% din răspunsuri au vizat opţiunea de a obţine fonduri suplimentare de la terţi.

Cheltuieli generate de criza COVID-19

Potrivit comunicatului, principalele cheltuielile extraordinare generate de criza COVID-19 sunt legate de forţa de muncă, fiind menţionate de 28% dintre respondenţi. Alte cheltuieli din această categorie vizează siguranţa la locul de muncă (echipamente, dezinfectanţi), potrivit unui procent de 20% dintre companiile chestionate şi cele de logistică, arată 24% dintre acestea.

Aproape o treime dintre respondenţi spun că deja au efectuat aceste cheltuieli, 32% arată că le vor realiza în următoarele 3 luni, iar 28% până la sfârşitul anului 2020.

Majoritatea respondenţilor au la dispoziţie instrumentele IT necesare pentru a înregistra şi a măsura efectele financiare ale Covid-19 asupra tranzacţiilor cu părţile afiliate. Ceilalţi respondenţi nu sunt siguri de impact sau nu au resursele necesare, a adăugat sursa.

Alte concluzii ale sondajului

●15,5% estimează scăderea veniturilor cu procente între 25 şi 50%.

●14% anticipează pierderi operaţionale ca urmare a disfuncţionalităţilor din economie şi 14% scăderea cererii din partea afiliaţilor

●Cheltuielile generate de COVID-19 vor fi trecute ca pierderi locale de 25% dintre companii şi doar 20% spun că există şansa de a împărţi cheltuielile între afiliaţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5135
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2945
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9447
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.6265

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb