Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă, joi, că inspectoratele şcolare din ţară au cam jumătate din testele care ar fi necesare pentru testarea de luni a elevilor şi a precizat că încă aşteaptă răspunsul IGSU cu privire la următoarea tranşă de teste, informează news.ro.
"Ministerul Educaţiei nu este interesat în niciun fel de aspecte relative la firme furnizoare de teste/materiale medicale sau alte aspecte ce ţin de organizarea licitaţiei de către ONAC, şi nici de aspecte ce ţin de încheierea/executarea contractele semnate între IGSU şi furnizori. Ca ministru al Educaţiei mă interesează ca procesul de învăţământ sa se desfăşoare cu respectarea condiţiilor de siguranţă sanitara stabilite în Hotărârile CNSU şi in Ordinul comun Educaţie-Sănătate", a transmis, joi, ministrul Sorin Cîmpeanu.
Acesta a precizat că, în calitate de autoritate care gestionează sistemul de educatie, a "iniţiat toate demersurile legale conforme atribuţiilor".
"Ne-am adresat oficial IGSU şi aşteptăm răspunsul", a mai transmis Cîmpeanu.
Acesta a precizat că repartizarea testelor disponibile este uniformă, iar fiecare inspectorat are aproximativ jumătate din numărul total de teste necesare pentru ziua de luni, 13 decembrie, raportat la numărul total de beneficiari.
Ministerul Educaţiei a solicitat DSU să-i transmită graficul de aprovizionare eşalonată cu teste de salivă, invocând faptul că testele primite au fost deja distribuite către unităţile de învăţământ pentru a fi utilizate în această săptămână, iar diferenţa rămasă nu acoperă necesarul pentru săptămâna următoare, având în vedere că sunt două zile de testare, luni şi joi, au declarat pentru News.ro surse din minister.
Ulterior, Ministerul Educaţiei a făcut public documentul privind solicitarea adresată DSU.
1. Nu poti...
(mesaj trimis de Nuam în data de 09.12.2021, 16:19)
...face altceva decat sa râzi, cand vezi atata prostie si incompetența. Si, desigur, nici o demisie.