Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a precizat că nu se teme deloc de o posibilă remaniere a sa şi se vede nevoit să îi dezamăgească pe cei care au lansat această informaţie, pentru că nu are cunoştinţă despre un astfel de lucru, notează News.ro.
"Temere cu siguranţă nu există, iar întotdeauna este loc de mai bine pentru mandatul oricărui ministru. Până atunci ne ocupăm cu un lucru extrem de important pentru întreaga societate şi anume proiectele pentru legile educaţiei, în paralel cu pregătirea şcolilor, în paralel cu program Masă caldă, cu burse, cu consorţii de învăţământ dual, cu şcoli pilot şi cu toate aceste lucruri. Sigur că ne dorim să facem încă şi mai mult, dar vă asigur că nu au fost mulţi aceia care au reuşit să facă măcar o parte din ceea ce se face acum în Ministerul Educaţiei", a afirmat Sorin Cîmpeanu, astăzi, în cadrul unei emisiuni TV.
El a adăugat că va trebui să îi dezamăgească pe cei care au lansat zvonul remanierii sale, pentru că nu are informaţii în acest sens, însă şi dacă ar fi să fie schimbat din Guvern, va continua să susţină cauzele educaţionale şi alocarea banilor necesari pentru acest lucru.
"Despre remaniere, îi dezamăgesc pe cei care au lansat această informaţie. Poate au ei cunoştinţe mai solide decât am eu, pentru că eu nu am cunoştinţe despre acest lucru şi oricum, chiar dacă ar fi, voi continua să susţin cauza educaţiei, prin alocaţii bugetare, prin prevederi care să asigure un acces echitabil la educaţie, care să asigure performanţa şi voi continua să fac acest lucru până la capăt", a conchis Cîmpeanu.