SORIN GRINDEANU: "Îmi doresc să păstrăm TAROM-ul, dar pentru asta trebuie pus în aplicare planul de restructurare"

S.B.
Politică / 20 aprilie 2022

"Îmi doresc să păstrăm TAROM-ul, dar pentru asta trebuie pus în aplicare planul de restructurare"

Ministrul Transporturilor, vicepremierul Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, că îşi dorete să păstrăm TAROM-ul, dar pentru a face acest lucru trebuie să fie pus în aplicare planul de restructurare, discutat şi cu Comisia Europeană, care prevede restructurare, informează news.ro.

Despre concedierile din companie, ministrul a spus că el ştie că o companie de mărimea TAROM trebuie să aibă 600-700 de angajaţi şi 90% dintre aceştia trebuie să fie personal navigant. Despre situaţia de la TAROM, el a afirmat că au avut dublu salariaţi, şi acum au ajuns la aproximativ 1.000, doar jumătate fiind personal navigant.

"Eu îmi doresc să păstrăm TAROM-ul, dar pentru a face acest lucru trebuie să fie pus în aplicare acest plan de restructurare pe care şi l-au asumat înainte de a fi ministru, transmis Comisiei Europene", a spus ministrul arătând că cei de la Comisie au mai trimis câteva întrebări la începutul săptămânii la care s-au trimis deja răspunsurile.

În privinţa planului de restructurale, Sorin Grindeanu a spus că "altă soluţie nu există", iar soluţia dă posibilitatea, deşi nu e sigur, de a salva această companie. "Dacă nu o aplicăm, finalul este cel al Alitalia. Eu cred că e bine să spunem adevărul", a mai precizat Grindeanu.

În privinţa concedierilor în cadrul companiei, Sorin Grindeanu a precizat că ştie exact cam cât trebuie să aibă o companie de mărimea TAROM, el menţionând că a început această restructurare de personal, dar nu e singura componentă, să dai oameni afară, ci trebuie să să eficientizeze rute şi să umble şi la cheltuieli.

"O companie de mărimea TAROM trebuie să aibă 600 sau 700 de angajaţi şi 90% şi ceva trebuie să fie personal navigant. Au avut dublu, când am preluat mandatul, pe la 1.300, acum sunt să zicem la 1.000, un pic peste", a mai explicat Grindeanu, adăugând că doar jumătate este personal navigant.

Ministrul Transporturilor a mai arătat că restructurarea este singura variantă de a salva compania.

"Nu am niciun fel de ezitare de a urma acest drum pentru că este singura şansă", a mai spus el.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Restructurata pastrati numai profesionistii adevarati restul, balastul dat afara... Tarom trebuie repusa pe picioare...

    socialisti ii doare sufletul cand vine vorba de restructurari si pastrare de profesionisti in orice domeniu. Daca astea se aplica cine-i mai voteaza pe ei?

    De ce Taromul nu are cursa spre Dubai? De ce are cursa spre Sofia? Restructurati rutele, bagati-va pe rute profitabile, cum ar fi Dubai si scapati de rute cretine gen Sofia.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb