SORIN GRINDEANU: "Nu mi-ar displăcea eliminarea taxei de pod de la Cernavodă, dar dacă mi se asigură compensarea sumei din altă parte"

G.D.
Miscellanea / 30 august 2022

"Nu mi-ar displăcea eliminarea taxei de pod de la Cernavodă, dar dacă mi se asigură compensarea sumei din altă parte"

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a afirmat că taxa de pod de la Cernavodă aduce venituri importante pentru CNAIR, iar eliminarea acestei taxe ar fi posibilă dacă va fi asigurată finanţarea şi compensarea banilor din altă parte. "Nu pot să privez, în acest moment, CNAIR de 30 şi ceva de milioane. Dacă se vine cu compensarea din altă parte a acestei sume, nu am niciun fel de problemă. Aştept propuneri de la colegii de alianţă", a adăugat social-democratul, relatează News.ro.

"Există diverse forme în ţările care au o infrastructură rutieră dezvoltată de a se lua taxe. Dacă te duci în Ungaria, trebuie să îţi iei o vinietă în momentul în care ai trecut graniţa pe toată infrastructura. Dacă mergi în Italia, plăteşti din 20 în 20 de kilometri sau în Grecia la fel. România nu are o asemenea infrastructură şi nu poate să înceapă să perceapă taxe separate pentru autostradă, când tu nu ai autostradă cap-coadă. Această taxă de la podul Cernavodă aduce venituri importante pentru CNAIR. Mie nu mi-ar displăcea eliminarea acestei taxe, dar dacă mi se asigură la CNAIR finanţarea şi compensarea acestei sume din altă parte. Nu pot să privez, în acest moment, CNAIR de 30 şi ceva de milioane", a declarat Sorin Grindeanu, întrebat astăzi despre subiect, într-o conferinţă de presă susţinută după Consiliul Politic Naţional al PSD.

El a adăugat că aşteaptă propuneri de la colegii de alianţă privind asigurarea unei surse de finanţare care să compenseze eliminarea taxei de pod de la Cernavodă.

"Dacă se vine cu compensarea din altă parte a acestei sume, nu am niciun fel de problemă. Aştept propuneri de la colegii de alianţă, că am văzut că sunt foarte activi pe acest subiect şi să îmi spună de unde luăm banii. Să îmi spună sursa de finanţare, că aşa e uşor să tăiem non-stop. Această sumă de unde o iau, să îmi spună domnii care vin şi fac săptămânal conferinţe de presă. Dau comunicate", a completat Grindeanu.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Taxe avem din plin. Drumurile si podurile ne lipsesc.

    La fel in cazul asa-ziselor statiuni. Toate cer taxe de statiuni, dar niciuna nu se ridica la nivelul unei statiuni. 

    In Eforie Nord se ridicau nori de praf de pe strazi la fiecare bataie a vantului, multe strazi sunt ciuruite si au gaurile/santurile acoperite cu pietris si nisip, iar locurile de parcare sunt la mila Domnului. 

    Inainte de a pretinde taxe de statiuni, localitatile trebuie sa fie clasificate ca fiind statiuni, pe baza unor criterii ce trebuie indeplinite. La noi, orice jaf are titlu de statiune si poate impune taxe turistilor dupa bunul plac al autoritatilor locale care adesea au salariile mari si localitatile mici (adica facute praf si pline de praf).  

    Chiar nu poate nimeni sa puna la punct lucrurile in tara asta?

    Inteleg sa platim pentru ceea ce merita a fi platit, nu pentru orice nimic ridicat artificial la rang de bici, doar pentru ca asa vrea statul sau autoritatile locale. 

    Nu se elimina taxele de pod... Foarte bine sa le mentina ...

    Fratioare, te-a gasit compensarea acasa taman acu. Cand ati marit salariile la bugetari, de unde ati luat sumele? Din taxa de la capul podului?

    Deci recunoaște că nu pentru pod e taxa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb