Proiectul de lege privind TVA zero la locuinţe pentru persoane fizice are susţinerea Guvernului şi va fi adoptat în această sesiune parlamentară, a declarat, ieri, premierul Sorin Grindeanu.
În cadrul unei dezbateri despre piaţa imobiliară în 2017, Grindeanu a afirmat, la Palatul Parlamentului: "Proiectul legii TVA zero, care e în Parlament în acest moment, pentru livrarea de locuinţe pentru persoanele fizice are susţinerea Guvernului. Dacă vorbim cu un finanţist, aşa cum îi ştim cu toţii, care stau şi doar adună plusuri şi minusuri fără să vadă efectele secundare, prima impresie a unui finanţist e că o să avem un minus important la buget. Dacă, în schimb, vorbim de efectele într-un întreg domeniu, ceea ce înseamnă un impuls pe această piaţă, ceea ce înseamnă să începem să reducem acel deficit de aproximativ 1.000.000 de locuinţe noi - e unul din puţinele lucruri pe care le putem face în acest moment".
El a precizat că Guvernul va da un punct de vedere pozitiv pe acest proiect de lege şi va fi notificată şi Comisia Europeană, relatează Agerpres.
Premierul a admis că într-o primă fază, până va fi adoptat, proiectul poate crea incertitudine, dar şi-a exprimat convingerea că el va duce la relaxare fiscală şi va impulsiona piaţa imobiliară.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a depus săptămâna trecută la Senat o iniţiativă legislativă de modificare a Codului fiscal în sensul aplicării cotei zero de TVA pentru sectorul serviciilor sociale, pentru difuzarea de publicitate prin mass-media, dar şi pentru sprijinirea agriculturii şi a micilor întreprinderi.
Dragnea propune modificarea articolului 291 în sensul introducerii unui nou alineat care prevede aplicarea cotei reduse de 0% de TVA pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii în sectorul serviciilor sociale şi în domeniul agriculturii.
În expunerea de motive a propunerii de lege, liderul PSD aminteşte că, în prezent, pentru clădirile utilizate în scopuri sociale este aplicată o cotă TVA de 5%.
Dragnea explică, în documentul citat: "Proiectul de lege are în vedere introducerea unor facilităţi fiscale în domeniul TVA: (...) aplicarea cotei zero de TVA pentru livrarea de locuinţe către persoane fizice, livrarea de construcţii destinate a fi utilizate drept cămine de bătrâni şi de pensionari, case de copii şi centre de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap, livrarea de clădiri către primării în vederea atribuirii de către acestea cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei".
Propunerea de lege va fi dezbătută de Senat ca primă Cameră sesizată.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.03.2017, 20:04)
Lege facuta cu dedicatie pentru pesedistul Robert Negoita primar la Bucuresti sector 3 si care are de vandut 1.000 de apartamente construite ca persiana fizica si nu xa firma de constructii. E eviden o lege dedicata.
2. 5% pentru dezvoltatori
(mesaj trimis de Ovidiu în data de 18.04.2017, 11:44)
În mod clar va ajuta aceasta cota o% însă nu persoanele fizice. Dezvoltatorii deja modifica antecontractele ca în cazul reducerii cotei TVA clientul sa plătească aceeași suma. Deci 5% pentru dezvoltatori.