Sorin Oprescu şi încă 4 şefi de secţie de la Spitalul Universitar, demişi

G.U.
Politică / 13 iunie 2020

Sorin Oprescu

Sorin Oprescu

Sorin Oprescu şi încă 4 şefi de secţie de la Spitalul Universitar au fost demişi, informează Digi24. Ei au fost filmaţi încălcând regulile de protecţie în timpul unui raport de gardă, iar Ministerul Sănătăţii a declanşat un control.

Şeful secţiei de Chirurgie generală IV, fostul primar general acuzat de corupţie Sorin Oprescu, a convocat o şedinţă pentru raportul de gardă cu toţi membrii secţiei pe care o conduce. Protocolul Ministerului Sănătăţii şi ordinul intern emis de managerul spitalului au interzis aceste întâlniri în timpul pandemiei şi le-au cerut medicilor ca astfel de discuţii să se poarte doar online.

Sorin Oprescu a fost filmat de camerele de supraveghere ieşind din sala de şedinţă, urmat de alţi 11 oameni, medici şi asistenţi. Alţii rămân în acea cameră. Toate persoanele par să poarte măşti, chiar dacă, spre exemplu, în imagini se vede un cadru medical care o poartă sub bărbie, lucru condamnat de epidemiologi şi infecţionişti.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Pe Orban,Aurescu, Turcan cand ii demitem?

    1. Cand iti vine ție mintea la cap. Se pare că nu e nicio șansă.

      Ghinion!. 

    Primul ministru etc.au imunitate?Escroci ati fost escroci sunteti si acuma.

    S-a mers pe o singura carte Coronavirus.De bolnavii cu cancer,cozi forte lungi,ce denota o bataie de joc de acesti bolnavi.Spitale cu cativa bolnavi de coronavirus si alti bolnavi se chinuie stind la cozi sa fie consultati si tratati.Dvs dl.ministru cand va dati demisia pentru proasta organizare a spitalelor?Nesimtiti ordinari!In perioada care a trecut am vazut ca la majoritatea le-au crescut burtile si falcile(inclusiv ministrului si lui Arafat).

    Deci i-au prins pe alde Oprescu cu masca FIAREI sub bărbie și gata, aduc alți medici în locul lor la Municipal...s-a terminat.

    pai fratica ceva nu este in regula

    tot o intrunire a avut loc intr unul din birourile guvernului si de ziua premierului, 

    chiar daca numarul nu a fost asa mare dar s-a fumat, s-a baut s-a stat la taclale nu pe teme publice in nici un caz 

    consecinta a fost o anuntata amenda ( nu stiu daca a fost reala) pentru participanti 

    acum vorbim de o descalecare pentru fruntasii celor in cauza  

    trebuie sa intelegem ca nu se foloseste aceiasi unitate de masura, nu ca as ofta dupa Oprescu 

    cum stam Orbanica cu consecventa , cu puterea exemplului cu corectitudinea etc 

    vorbe fratica, doar vorbe 

    pai si atunci sa nu te apuce o greata de toate aceste jeguri care decid viata noastra de zi cu zi  

    si cand ai greata ce faci? 

    iei ceva care ajuta, nu?

    care o fi aia? 

    1. resposabili. Nu poti copara un spital cu un birou doar daca esti de rea credinta.

    Parca-l văd pe Oprescu, pensionar, cum își plimbă nepoții alături de " bunica " tinerica si le arata lucruri realizate de bunicul: autostrada suspendată, cel mai mare spital din Europa,...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb