Şova: "Autostrada Transilvania va fi gata până în anul 2018"

F.A.
Companii / 6 decembrie 2013

Autostrada Transilvania va fi gata până în anul 2018, iar provinciile istorice ale României vor fi legate, dacă se urmează programul de acum şi se ţine cont de bazele pe care le punem în acest moment, a declarat, ieri seară, la un post de televiziune, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova.

"În 2018, dacă se urmează programul şi ceea ce punem noi bazele acum, România va fi legată de autostrăzi, deci provinciile istorice vor fi legate pentru că Autostrada Transilvania pe la Sebeş-Turda va fi gata, se va lega Braşovul de Bacău şi de Sibiu pe Fondul de Dezvoltare Regională. Deci, Sibiul va fi legat de Braşov până în 2018", a precizat el.

Şova a adăugat: "Până la 1 decembrie 2018, când vom avea sărbătorirea a 100 de ani de la statul naţional unitar, Autostrada Transilvania va fi fost gata. De asemenea, Moldova va fi legată de restul regiunilor prin autostradă. Singurul lucru pe care pot să vi-l spun este că am avut un an la dispoziţie în care am demonstrat că ce fac spun şi ce spun fac (...) Până în 2018 se va circula pe cei 63 de kilometri Piteşti - Curtea de Argeş - Rm. Vâlcea (...)".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb